Echipa de pe Bega vrea să revină în câțiva ani pe prima scenă a fotbalului românesc. Antrenorul Dan Alexa trebuie să promoveze în liga a doua, în acest sezon, de aceea a cerut întăriri, jucători cu experiență. Conducerea s-a conformat, dar Benzar poate stârni o revoltă printre fanii Timișoarei.
Asta pentru că fotbalistul crescut de Viitorul a îmbrăcat și tricoul marii rivale din Arad. Mai grav, Benzar s-a și declarat fan de mic al ”Bătrânei Doamne”. Între timp, această simpatie a fost uitată ca prin minune, iar Romario și-a amintit ce mult o iubea pe Poli, în copilărie.

După ce a uitat de UTA, Benzar vine să promoveze Timișoara
Probabil că în 2023, când a semnat cu UTA, Benzar nu se gândea că va ajunge vreodată în ligile inferioare, tocmai la rivala de moarte a arădenilor. De aceea fotbalistul își descoperea iubirea față de culorile alb-roșii, deși el este născut în Timișoara.
”Eu am mai avut oferte de la UTA, când am revenit din Italia, de aceea am zis că nu pot refuza a treia oară. Se știe că simpatizez acest club de mic, chiar dacă sunt din Timișoara. Este un pic atipic, dar îmi place publicul senzațional de aici”, declara fotbalistul la vremea respectivă.
Cum ”sângele apă nu se face”, fotbalistul născut în orașul de pe Bega a ajuns acum să îmbrace tricoul lui Poli. Al cărei fan era tot ”de mic”. ”Veneam de la sat cu două ore înainte de meci ca să găsim loc liber, erau bănci. Abia aștept să văd suporterii. Când eram mic mergeam și la galerie, am fost și la acel 1-8 cu Steaua, pe ploaie. Mergeam la toate meciurile”, a declarat noul fotbalist al Timișoarei.
Dacă Benzar a uitat, probabil, declarațiile de iubire la adresa celor de la UTA, doar cu doi ani în urmă, rămâne de văzut dacă fanii lui Poli au făcut-o și ei, iar Romario va avea parte de primirea la care speră.
Noul Mihăiță Pleșan
Cazul lui Benzar aduce aminte de cel al lui Mihăiță Pleșan. Fostul mijlocaș central a avut o carieră care l-a dus pe la Universitatea Craiova, Dinamo și FCSB, toate trei mari rivale. Lansat în fotbalul mare de Universitatea Craiova, Pleșan a trecut apoi la marele dușman, Dinamo, echipă căreia îi declara dragostea.

Aceasta a trecut repede, iar apoi fostul internațional a mai trecut pe la Timișoara și, ulterior, FCSB. De fiecare dată, fotbalistul a simțit nevoia să se declare mare fan al respectivelor echipe.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNota primită de Andrei Rațiu, la primul meci pentru Rayo după ce Jose Mourinho l-a lăudat! Românul a intrat în istorie
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a auzit ce a zis Adrian Mutu de Denis Drăguș și a cerut să intre în direct: ”Nu concep”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElche – Real Madrid 0-0, ACUM, DGS 1 / Rayo Vallecano – Espanyol 2-1. Trupa lui Andrei Rațiu, la a doua victorie din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login