-
Media: Digi Sport Special, marți, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, marți, 18:30, DGS 1
Gruparea care aparține de Ministerul de Interne deține marca și palmaresul echipei istorice, astfel că fuziunea nu ar face decât să existe o singură echipă fanion a ”Câinilor”.
CS Dinamo vrea 20% din noul Dinamo!
Inițial, se părea că fuziunea se va face destul de ușor, mai ales că oficialii lui CS Dinamo au spus că ”mingea” este în terenul celor de la FC Dinamo și că totul se va face după ieșirea din insolvență, dar în ultimele zile sitiația s-a complicat.
Conform surselor digisport.ro, cei de la CS Dinamo au cerut inițial să dețină un procent de 5% din noul Dinamo, numai că după aceea au crescut pretențiile la 20%.
Nicolescu și colegii săi din conducerea echipei din SuperLiga nu au fost de acord cu schimbarea de macaz și au considerat mult prea mari cerințele. Mai mult, cei de la FC Dinamo iau tot mai serios în calcul înființarea unei echipe a doua, pe care sp o formeze în Liga 3.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile și dacă cele două entități, care susțin aceeași cauză, vor mai negocia și vor ajunge, totuși, la un consens în perioada viitoare.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ionuț Lupescu, despre fuziunea dintre FC Dinamo și CS Dinamo: ”Suntem deschiși”
Ionuț Lupescu, în prezent coordonator al academiei celor de la CS Dinamo. a spus, acum o lună, ce credea despre posibila fuziune.
”Ministerul își arată disponibilitatea și deschiderea. Important e să iasă din insolvență (n.r. FC Dinamo), după care vom vedea ce se vrea. Noi suntem deschiși.
Avem și echipă pentru academie. Suporterii vin și la meciurile noastre, și la ale lor. Suntem un singur Dinamo”, a spus Ionuț Lupescu, la Fotbal Club.
Etichete: dinamo insolventa , andrei nicolescu , dinamo fuziune , ionnut lupescu ionel dnaciulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Exod în SuperLiga: 7 jucători sunt OUT de la echipă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a schimbat favorita la câștigarea Cupei Mondiale 2026, după o singură etapă!
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă(P) Ești membru Superbet Club? Ai Cash Out în agenții!
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMirel Rădoi, lăsat în drum de „bijuteria” de peste 700.000 de euro! A fost chemată platforma
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVozinha a primit vestea așteptată din partea SUA, după ce a devenit erou la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login