Burleanu, care face parte din Consilul FIFA, ca reprezentant al UEFA, din 2021, a primit un nou mandat, până în 2029, iar funcția vine și cu avantaje exelente din punct de vedere financiar.
Alături de Burleanu, UEFA va mai fi reprezentată în acest for de Georgios Koumas (Cipru), Bernd Neuendorf (Germania), Dejan Savićević (Muntenegru) și Pascale Van Damme (Belgia).
Prunea: „Merge la o ședință pe lună”. Câți bani și-a ”asigurat” Burleanu

Conform datelor oficiale oferite de FIFA, indemnizația anuală pentru acest rol e de 250.000 de dolari pe an (aproximativ 227.000 de euro), ceea ce înseamnă că mandatul de patru ani îi poate aduce lui Răzvan Burleanu în conturi minim un milion de dolari.
Conform spuselor lui Prunea, rolul nu e deloc unul solicitant, în condițiile în care indemnizația e primită pentru participarea la „o singură ședință pe lună„. Pe lângă suma fixă, membrii Consiliului FIFA primesc și o diurnă ce variază între 150 și 250 de dolari pe zi, pentru a acoperi micul dejun, prânzul și cina.
Astfel, pentru o participare la o ședință se încasează peste 19.000 de euro, suma fiind însă ușor mai mică decât cea menționată de Florin Prunea în direct.
”Nu a fost ales, atenție, a fost confirmat… 26.000 de euro ”netto” încasează pentru o ședință! E o ședință pe lună… Suma e publică. Poți intra pe FIFA și e publică. Nu sunt aleși acolo. Federațiile se înțeleg între ele și sunt trimiși acolo, deci e diversiune asta că a fost ales. Sunt patru ani, da, dar dacă nu mai e președinte la FRF nu mai poate fi și acolo„, a declarat Florin Prunea la iAMsport LIVE.
Reamintim că salariul încasat de președintele FIFA, Gianni Infantino, în 2024 a fost de 4,25 milioane de dolari, adică aproximativ 354.000 de dolari pe lună.

FRF: Burleanu, victorie fără contracandidați
Informația numirii lui Burleanu în Consiliul FIFA a fost transmisă oficial atât de UEFA, cât și de Federația Română de Fotbal, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.
”Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, își va continua activitatea în Consiliul FIFA, fiind confirmat pentru încă un mandat în cadrul Congresului UEFA, desfășurat în 3 aprilie, la Belgrad.
Fără a avea contracandidați, Răzvan Burleanu și alți 3 membri, Georgios Koumas (Cipru), Bernd Neuendorf (Germania) și Dejan Savićević (Muntenegru), au fost realeși. În urma întrunirii de la Belgrad, Pascale Van Damme (Belgia) a preluat locul din Consiliul FIFA alocat unei femei”, se arată într-un comunicat emis de FRF.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăIlie Dumitrescu știe cine va câștiga Supercupa României: ”E favorită! E în cea mai bună versiune”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmă”Piele de găină!”. A participat cu România la Mondialul din 1998 și a spus cum a trăit totul
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăAtacat de Courtois pentru că l-a schimbat cu Spania la CM 2026, selecționerul Belgiei i-a spus-o pe față
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăOfertă din străinătate pentru Andrei Prepeliță: „Locul 2 din campionat, cu naționala la Mondial”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login