
România a aflat cum poate ajunge la Cupa Mondială de Rugby din 2027. Stejarii se pregătesc pentru o nouă campanie de calificare. Turneul final din 2027 va avea loc în Australia, în perioada 1 octombrie – 13 noiembrie.
În competiţia de la Antipozi participă 24 de echipe. 12 dintre ele sunt deja calificate la Cupa Mondială, după ce au terminat pe primele trei locuri în grupele din care au făcut parte la ultima ediţie, cea din 2023: Africa de Sud, Scoția, Țara Galilor, Fiji, Australia, Anglia, Argentina și Japonia.
România a aflat cum poate ajunge la Cupa Mondială de Rugby din 2027: „Este o provocare, dar şi o oportunitate”
România are şansa de a ajunge la Cupa Mondială din 2027 prin intermediul ediţiei din 2025 a Rugby Europe Championship, în cazul în care va încheia în primele patru echipe, în timp ce locul 5 va evolua în recalificări.
România face parte din Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Germania. Din Grupa A fac parte Georgia, Spania, Olanda şi Elveţia.
“Acest nou format este o provocare, dar și o oportunitate. Suntem obligați să nu facem pași greșiți pentru că vom evolua pentru calificare într-un singur an. Este cea mai importantă competiție pentru noi și o vom trata ca atare. Vom pregăti cât mai mulți sportivi pentru anul viitor prin meciurile Lupilor, dar și meciurile test din toamnă. Obiectivul nostru suprem este o nouă calificare la Cupa Mondială”, a declarat Alin Petrache, președintele FRR, potrivit rugbyromania.ro.

Alte Sporturi
”U” Cluj a făcut anunțul despre Jovo Lukic
Alte Sporturi
Tribunalul din Paris a confirmat: PSG, amendată!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăGest superb făcut de o debutantă în Liga Campionilor. Anunțul făcut de oficialii clubului pentru suporteri
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăNuno Campos a dat telefon la omul lui Ruben Amorim și s-a făcut transferul la Dinamo: ”Numărul 1! Extraordinar”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmă”U” Cluj a făcut anunțul despre Jovo Lukic
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăTribunalul din Paris a confirmat: PSG, amendată!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login