
Risto Radunovic a declarat că își dorește să obțină cetățenia română. Fundașul muntenegrean al celor de la FCSB a transmis că se simte bine în România, astfel că va depune anul viitor actele pentru a deveni cetățean român.
Risto Radunovic este titular de bază la FCSB. Acesta a oferit declarații de la un eveniment susținut de unul dintre sponsorii principali ai campioanei.
Risto Radunovic, gata să-și ia cetățenia română
Risto Radunovic a oferit declarații și despre parcursul echipei sale. Acesta a subliniat că pe FCSB o așteaptă o perioadă încărcată, cu meciuri din trei în trei zile, însă este încrezător că roș-albaștrii o vor depăși cu bine.
„Încă nu știu (n.r. – dacă își va lua cetățenia română), e posibil ca la anul să depun actele pentru cetățenie, poate rezolv și asta. E posibil să rămân în România, mă simt bine, ăsta e cel mai important lucru.
Ne așteaptă o lună foarte încărcată, sunt foarte multe meciuri și sper să le câștigăm pe toate. Sunt foarte mulțumit de 2024 pe plan sportiv și personal. A fost un an foarte bun, am câștigat campionatul, am făcut o figură frumoasă în Europa. Nu știm care sunt limitele noastre, dar cu atât mai bine, vrem să progresăm cât mai mult.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăRomânia – Ucraina, în optimile Campionatului European. ”Tricolorii”, gata să producă o nouă surpriză
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăDinamo a fost la un pas să producă surpriza în Danemarca: 25-25 cu Aarhus, în Liga Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăMan. City – Norwich 5-0. Show și Samba pe Etihad | Tabloul complet al ”optimilor” Cupei Ligii Angliei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăProbleme pentru un club din SuperLiga. ”Suntem decimați! Am întrebat de ce a mai chemat autocarul”
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA – Sepsi, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login