-
Liga Națiunilor: Germania – Franța, duminică, 16:00, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Portugalia – Spania, duminică, 22:00, DGS 1
Gregoritsch a deschis scorul în minutul 42, în timp ce Sabitzer a făcut 2-0 în minutul 60, în urma unui șut deviat. Tănase, intrat în repriza secundă, a închis tabela la ultima fază a meciului.
În urma acestui rezultat, România a rămas cu doar trei puncte după primele trei etape. Pentru Austria, de cealaltă parte, a fost prima partidă din preliminarii.
Vlad Chiricheș, după Austria – România 2-1: ”E clar că șansele la locul 1 scad mult”
Chiricheș, revenit la națională după trei ani, a fost printre cei prezenți la flash-interviu. Fotbalistul celor de la FCSB a transmis că Austria a avut o doză de noroc la cele două goluri înscrise, însă jucătorii naționalei trebuie să strângă rândurile și să dea totul la partidele rămase, chiar dacă este foarte greu să mai emită pretenții la prima poziție.
- Următorul meci este pe teren propriu cu Cipru marți, 10 iunie, de la ora 21:45.
”Speram să revin cu un rezultat bun la națională, îmi pare rău că nu am reușit. Trebuie să ne revenim și să ne gândim la ce urmează. E clar că trebuie să câștigăm toate meciurile rămase ca să avem șanse la calificare.
Golul lor a venit așa, dintr-o fază ușor norocoasă. Cumva nu ne așteptam, am încercat să jucăm cartea contraatacului. În primele 20 de minute a fost ok, am fi putut fi mai pragmatici, poate puteam să reușim mai multe. Păcat de golul ăla, a venit chiar înainte de pauză, l-am resimțit. Am încercat să revenim dar am luat un gol nemeritat. Au avut controlul jocului.
E trist, îmi doream să revin cu un rezultat pozitiv, îmi pare rău că nu am reușit. Am făcut efort, am vrut să ajut pe postul acesta, îmi pare rău pentru rezultat. Trebuie să ne ridicăm și să ne revenim din punct de vedere moral.
E clar că șansele la locul 1 scad mult. Trebuie să câștigăm tot până la final, asta trebuie să fie în capul nostru.
Nu pot să vorbesc eu despre Mircea Lucescu. Are experiența necesară să ajute naționala în orice situație. S-a pornit la un drum, se încearcă un concept, o idee de joc, încercăm să aderăm la ele”, a declarat Vlad Chiricheș.
Etichete: romania , vlad chiriches , austria romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăAtletico Madrid a anunțat unde va juca Julian Alvarez în sezonul următor, chiar înaintea finalei Cupei Mondiale
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmă”U” Cluj a cerut penalty cu Dinamo Kiev în minutul 90+2! Ce arată reluările: ”A existat contact”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmă10-0! Au reușit scorul serii în Europa și s-au calificat en-fanfare
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăU Cluj – Dinamo Kiev 0-0 (0-0 d.p., 2-4 d.l.d.) Ardelenii au pierdut iar la loviturile de departajare și au ”retrogradat” în Conference League
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login