
Joi seara, pe Arena Națională, naționala pregătită de Mircea Lucescu a jucat un meci test contra vecinilor de peste Prut, unul decis de golurile lui Louis Munteanu și Ianis Hagi.
În partida ce precede duelul cu Austria, din preliminariile pentru CM 2026, a fost integralist la gazde și Ionuț Radu, cel care a revenit după o perioadă lungă la prima reprezentativă. Concret, Radu fusese convocat ultima dată în noiembrie 2023, pentru meciurile cu Israel și Elveția.
Ionuț Radu, reacție după victoria cu Moldova
Portarul legitimat la Celta Vigo a avea partea sa de vină la golul moldovenilor, o fază în care a solicitat fault în atac.
La flash-interviu, Ionuț Radu nu și-a schimbat gândurile și a declarat că golul a fost neregulamentar.
”O victorie importantă, foarte mulți jucători noi, care azi au început să se cunoască. Ne dă moral pentru meciul cu Austria. Mie mi-a lipsit România, e țara mea și vin mereu cu plăcere. Mircea Lucescu m-a sunat să mă întrebe cum sunt, i-am zis că sunt bine și asta a fost tot.
Acolo a fost o minge înaltă, atacantul a dat cu capul în antebrațul meu. Nu aveam cum să o prind. Am vorbit cu arbitrul, el a spus că a crezut că atacantul a dat cu capul în minge.
Băieții sunt motivați, toată lumea vrea să ajungă la European (n.r. la Mondial). Nu suntem favoriți, nu suntem la mâna noastră. Noi trebuie să ne gândim la meciurile noastre, să luăm cele 9 puncte și vedem.
Întrebați-l pe domnul Mircea dacă o să fiu cu Austria, eu nu știu. S-a vorbit mult despre mine, eu nu am refuzat niciodată naționala. Eu nu am spus direct cuiva că vreau doar să fiu titular dacă vin. Nu am fost arogant. Dacă vrea cineva să îmi spună că sunt arogant, să îmi spună mie, nu să o dea pe surse în presă. Eu am crescut pe plan personal, nu am avut o perioadă bună acum ceva timp. Dar am ajuns la un nivel bun și sunt fericit”, a spus Ionuț Radu la Prima TV.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPAOK a făcut transferul, după ce s-au încheiat negocierile cu Ștefan Baiaram: 6.000.000 de euro
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Şumudică a făcut scandal după meciul cu Sepsi! A refuzat să dea mâna cu Ovidiu Burcă, apoi „ţinta” a devenit arbitrul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Foarte nervos după meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăEHF EuroCup, în direct pe Digi Sport! România luptă la București pentru medalie
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSurpriză totală! Fostul șef al federației s-a logodit cu o femeie cu 53 de ani mai tânără
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login