Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Real Madrid are o campanie spectaculoasă de transferuri de la venirea lui Jose Mourinho, iar Florentino Perez este gata să mai dea cel puțin două lovituri: Rodri și Yan Diomande.
Pentru a echilibra situația din punct de vedere financiar, madrilenii trebuie să și vândă. Primul nume mare care ar urma să părăsească echipa din capitala Spaniei este Aurelien Tchouameni.
Aurelien Tchouameni pleacă de la Real Madrid
Real Madrid vrea să îi facă loc lui Rodri în linia mediană, iar pentru asta, conducerea a dat undă verde pentru plecarea lui Aurelien Tchouameni.
Mijlocașul francez este în negocieri avansate cu Manchester United, care ar fi de acord să plătească suma de 80 de milioane de euro în schimbul acestuia.
Ar fi exact suma pe care Real Madrid a plătit-o către AS Monaco în vara anului 2022. În cei patru ani petrecuți pe ”Bernabeu”, francezul a adunat 195 de meciuri pentru „los blancos”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Are clasă” Cristi Chivu, comparat cu Mourinho după ce Inter a pierdut cu Real: „Mi se pare fantastic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -

/ 2 ore în urmăMourinho a răbufnit, după Real Madrid – Inter: nemulțumirea portughezului la adresa UEFA
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nu-mi vine să cred!” Decizia care a surprins după Real – Inter 2-1
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login