-
Cupa României: Metalul Buzău – Universitatea Craiova, joi, 18:00, DGS 1
-
Cupa României: FC Botoșani – Rapid, joi, 21:00, DGS 1
Timo Werner a reușit să deschidă scorul în minutul 5, după ce a fructificat pasa lui Dejan Kulusevski. 20 de minute mai târziu, Pape Sarr a șutat de la 20 de metri și l-a învins pe Ortega. Scorul final a fost stabilit în prelungirile primei reprize, atunci când Matheus Nunes a marcat din pasa lui Savinho.
Pep Guardiola, după ce Manchester City a fost eliminată de Tottenham în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei: Cred că avem probleme. În nouă ani nu am avut niciodată o perioadă cu atât de multe accidentări”
Înfrângerea cu Tottenham a fost prima pentru ”Cetățeni” în acest sezon, iar la finalul partidei, Pep Guardiola a explicat situația dificilă prin care trece echipa sa în acest moment.
De asemenea, antrenorul formației de pe Etihad a explicat de ce Erling Haaland a rămas pe banca de rezerve în acest meci.
”Suntem 13 jucători cu probleme, așa că este foarte greu. Cred că avem probleme, pentru că în nouă ani nu am avut perioadă o situație cu atât de multe accidentări.
În aceste situații, jucătorii fac un pas înainte, sunt mai uniți ca niciodată. Vor încerca să facă mai mult săptămâna aceasta, cu un timp scurt de recuperare.
Este destul de simplu… În plan era ca el să nu joace acest joc. A jucat multe minute, știam că săptămâna aceasta nu avem niciun jucător recuperat. Nu am vrut să își irosească energia.”, a spus Pep Guardiola la finalul partidei, potrivit goal.com.
VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham – Manchester City 2-1:
Rezultatele din Cupa Ligii Angliei:
- Brighton – Liverpool 2-3
- Aston Villa – Crystal Palace 1-2
- Manchester United – Leicester 5-2
- Newcastle – Chelsea 2-0
- Preston – Arsenal 0-3
- Tottenham – Manchester City 2-1
Etichete: manchester city , pep guardiola , vidoe tottenham manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa miezul nopții! Inter și Cristi Chivu au făcut primul transfer al verii, după ce au câștigat titlul
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – CFR Cluj, LIVE VIDEO, 20:30, la DGS 1. ”Feroviarii”, obligați să câștige ca să mai spere la titlu
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIon Crăciunescu a văzut faza controversată de la Craiova – Dinamo și a dat verdictul
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăItalienii s-au convins deja: cum l-au numit pe Cristi Chivu, după ce i-a adus titlul lui Inter
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login