
Ion Ţiriac (86 de ani) este prieten din tinereţe cu Ilie Năstase (79 de ani). Cei doi au jucat 3 finale de Cupa Davis, în 1969, 1971 şi 1972, toate trei pierdute în faţa Statelor Unite.
Prietenia lui Ion Ţiriac cu Ilie Năstase, de zeci de ani, a trecut însă şi printr-un moment de cumpănă.
Momentul în care Ion Ţiriac s-a supărat pe Ilie Năstase
Ion Ţiriac mărturisea că s-a supărat fiindcă Ilie Năstase nu a făcut grevă alături de el în 1973, atunci când Nikola Pilic, care s-a stins din viaţă pe 22 septembrie 2025, nu a fost lăsat să joace la Wimbledon.
Ion Ţiriac l-a numit “trădător” pe Năstase şi l-a acuzat că a minţit când a susţinut că dictatorul de atunci al României, Nicolae Ceauşescu, i-a cerut să joace. Timp de un an de zile Ion Ţiriac nu a vorbit cu Ilie Năstase după acel episod.
“(n.r: Mai sunteţi prieten cu Ilie Năstase sau v-aţi certat?) Cu Ilie Năstase nu ai cum să fii duşman. E imposibil să fii duşman. Am greşit-o şi eu acum 100 de ani, nu am vorbit un an de zile cu el pentru că nu a fost grevist cu mine în 1973, nu ne-am prezentat la Wimbledon. Am greşit eu, pe Năstase îl accepţi aşa cum e. Din greva asta au fost 3 trădători sau 4, unul fiind Năstase. Năstase zice că avea ordin (n.r: de la Ceauşescu), nu e adevărat, că eu n-aveam ordin”, declara Ion Ţiriac pentru gsp.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDenis Alibec a ”tunat” după Farul – FCSB: ”Trebuie să fim bărbați! Nu jucăm fotbal!”
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali și-a anunțat decizia, după oferta din Turcia pentru Mirel Rădoi: „Cum să faci așa ceva?”
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăConcluzia lui Nicolae Dică, după ce Mirel Rădoi nu a confirmat sau infirmat plecarea de la FCSB
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlavius Stoican a spus-o clar, după debutul la Farul: ”Arde baraca! Nu trebuie să îl așteptăm pe Gică Hagi”
La Liga: Real Madrid – Alaves, marți, 22:30, DGS 1 Cupa României: FC Argeș...
De admin

You must be logged in to post a comment Login