-
SuperLiga: FCSB – Dinamo, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Petrolul, luni, 17:30, DGS 1
Într-un comunicat publicat pe site-ul clubului, Rapid l-a citat pe Cristi Balaj, președintele CFR-ului, care a spus că ”arbitrii sunt premiați când greșesc în favoarea FCSB-ului”.
Cristi Balaj: ”S-a potrivit ce am zis cu situația de curând a clubului Rapid și au considerat să se folosească de mine, n-am ce să comentez”
Cristi Balaj a avut o intervenție telefonică în emisiunea Digi Sport Matinal duminică dimineață, 4 mai, și a vorbit inclusiv despre delegarea lui Radu Petrescu în Cipru.
De asemenea, președintele lui CFR Cluj a spus și de ce crede el că unii arbitri iau decizii considerate în favoarea unor anumite echipe.
”Ce înseamnă premiați? Nu știu. Sunt publice declarațiile pe care le-am făcut. Au fost anumite sesizări împotriva arbitrilo, care greșesc împotriva echipelor contracandidate la ttitlu și care au stat doar o etapă și după au fost delegați.
Verificați situația, de exemplu, de la meciul FC Botoșani – CFR Cluj. Am avut un henț neacordat în careu și arbitrul a stat atunci doar o etapă, după care a fost delegat din nou.
Alții care au avut greșeli în favoarea FCSB-ului, au primit delegări în continuare. Aceste lucruri sunt publice. Acum că s-a potrivit și cu situația de curând a clubului Rapid și au considerat să se folosească de mine, n-am ce să comentez.
Singurele dovezi pe care le am sunt cele de care am zis înainte. Arbitrii nu sunt proști și simt. Ei văd când greșesc în favoarea unei echipe și nu pățesc nimic, simt.
Când au o fază ambiguă, iau decizia care îi protejează mai mult de ei. Nu o să vină un reprezentant al CCA care să zică ‘ai grijă de echipa asta’. Arbitrii simt. Când se întâmplă o dată sau de două ori…
Există un curent, dar nu am nicio dovadă în acest sens. Arbitrii nu au niciun interes. Singurul interes e să nu fie contestați prea mult sau să fie criticați după meciuri.”, a spus Cristi Balaj.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Rapid: ”Domnul Balaj are dreptate când afirmă: `arbitrii sunt premiați când greșesc în favoarea FCSB-ului`”
”Se confirmă încă o dată: arbitrii nu sunt sancționați, ci premiați
Am observat, la fel ca întreaga presă, modul în care Comisia Centrală a Arbitrilor l-a recompensat pe domnul Radu Petrescu, după maniera execrabilă de arbitraj din partida echipei noastre împotriva FCSB-ului.
Deși greșelile flagrante comise în acea partidă împotriva Rapidului și în avantajul FCSB-ului – au fost semnalate nu doar de noi, ci și de specialiști, presă și chiar de alte echipe din play-off, domnul Vassaras a decis că cel mai corect lucru ar fi ca Radu Petrescu să primească o remunerație semnificativă, fiind delegat la un meci extern.
Tindem să credem că domnul Balaj, care cunoaște bine sistemul arbitrajului din interior, după ce a făcut parte din el mulți ani, are dreptate când afirmă: `arbitrii sunt premiați când greșesc în favoarea FCSB-ului`.
Ce nu putem accepta este să tratăm această nedreptate, aceste furturi, ca pe o normalitate. NU este normal ca jucătorii noștri să intre în teren știind că rezultatul nu depinde în totalitate de performanța și eforturile lor! NU este normal ca o singură echipă – FCSB – să fie constant avantajată și să fie mai presus de corectitudinea fotbalului, de numele și istoria celorlalte cluburi.
Solicităm din nou un răspuns public din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, precum și o explicație clară din partea domnului Vassaras privind modul lipsit de echidistanță și fair play în care a fost arbitrat meciul de duminica trecută. Nu vom renunța și, în lipsa unui răspuns clar și corect, ne vom îndrepta către forurile superioare pentru a-l primi”, se arată în comunicatul Rapidului.
VIDEO Rezumatul meciului Rapid – FCSB 1-2
Etichete: cristi balaj , video rapid fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVlad Dragomir, erou în Cipru: gol, victorie și primul loc!
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAnamaria Prodan a plecat din România, după ce a fost operată de urgență la Spitalul Floreasca
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăManchester United – Manchester City 0-1. „Cetățenii” se impun în inferioritate numerică! Erling Haaland, de neoprit
Manchester United – Manchester City / Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJurnal Antena Sport | Marea provocare
Home | Jurnal Antena Sport | Jurnal Antena Sport | Marea provocare Video Pasionaţii...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login