Răzvan Marin forţează plecarea de la Cagliari, la finalul acestui sezon. Marin, unul dintre liderii naţionalei lui Mircea Lucescu, este nemulţumit de statutul de rezervă cu care a trebuit să se obişnuiască în ultima perioadă la echipa condusă de Davide Nicola.
Marin nu a mai fost integralist la Cagliari de la finalul lunii octombrie şi, chiar dacă a adunat 31 de meciuri în acest sezon de Serie A, media sa de minute pe meci este una scăzută (43 de minute). Astfel că mijlocaşul de 28 de ani vrea să plece de la echipa de pe locul 14 din Serie A.
Răzvan Marin poate ajunge la Genoa
Şi mijlocaşul cu 12 goluri la echipa naţională a României nu duce lipsă de oferte! Conform surselor Antena Sport, există şanse mari ca jucătorul cotat la 3.5 milioane de euro să continue aventura în Serie A, unde este dorit de Dan Şucu, la Genoa.
Dacă se va materializa transferul, Genoa ar avea o linie de mijloc cu Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin, fapt ce ar ajuta echipa naţională, în drumul ei spre World Cup 2026, competiţie transmisă exclusiv în Universul Antena.
Răzvan Marin va intra în ultimul an de contract în sezonul viitor, asta după ce Cagliari plătea 10 milioane de euro în vara lui 2021, pentru a-l aduce de la Ajax Amsterdam. După un împrumut la Empoli, mijlocaşul nostru a început această campanie din postura de titular (primele 3 meciuri), rolul său fiind apoi limitat, el marcând trei goluri şi trecându-şi în cont şi două pase decisive.
Petre Marin: „Răzvan e un pic supărat că nu joacă aşa de mult”
Chiar şi tatăl său, Petre Marin, recunoştea cu două luni în urmă, înainte de dubla României cu Bosnia şi San Marino, că Răzvan nu este mulţumit de minutele primite în 2025, în tricoul sarzilor.
„Răzvan e foarte bine, dar este un pic supărat că nu joacă așa de mult cum și-ar dori. Dar, el este la dispoziția antrenorului și va da totul atunci când se va apela la el”, spunea Petre Marin, la începutul lui martie.
Viitorul Constanţa, Standard Liege, Ajax, Cagliari şi Empoli sunt echipele pentru care a jucat Răzvan Marin în carieră. El este internaţional român din 2016, după ce a trecut şi pe la naţionalele U17, U19 şi U21.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali se bate cu un club din Serie A pentru un transfer de viitor: “E foarte bun”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Aflat pe lista celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunțul momentului în fotbalul românesc! Când revine Dan Petrescu: „Nu poate să stea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Plecat de la CFR...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA jucat 34 de minute în primul meci din grupe, dar este lider într-un top select la Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Coasta de Fildeș și-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTurcii au anunţat ce se întâmplă cu Mirel Rădoi. Decizie în privinţa plecării
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login