Raul Opruţ a oferit declaraţii, după ce Dinamo a remizat cu Corvinul, scor 1-1, în etapa a şaptea din Liga 1. Fundaşul a transmis că echipa sa a pierdut două puncte, după nivelul de joc arătat în repriza secundă.
Corvinul a deschis scorul în minutul 15 prin Espinosa, iar Karamoko a egalat după pauză. Şi Raul Opruţ a subliniat că Dinamo nu a început bine meciul de la Arad, ţinând cont că gazdele au punctat rapid.
Raul Opruţ, reacţie fermă despre schimbările aduse de Nuno Campos la Dinamo, după 1-1 cu Corvinul
Raul Opruţ a transmis că în prima parte a jocului, Dinamo a comis mai multe greşeli, însă şi-a ridicat nivelul după pauză, după discuţiile din vestiar. Fundaşul stânga a dezvăluit şi ce s-a schimbat la echipă după venirea lui Nuno Campos, mărturisind că jocul este mult mai direct, faţă de cel de posesie avut de „câini” sub comanda lui Zeljko Kopic.
„E păcat că am ratat acele ocazii, dacă ne luăm după partea a doua, e clar că am pierdut două puncte. Se întâmplă ce se întâmplă de obicei la pauză. Am început meciul cu multe greşeli, le-am dat mingea uşor. După ce au marcat, au stat foarte joc. Am ieşit bine de la vestiare, ne bucurăm că am arătat bine, am ajuns la finalizare, asta arată dorinţa de a câştiga.
Nu-mi place să fac comparaţie între trecut şi sezonul acesta. E diferit, suntem mai direcţi pe poartă, poate nu mai avem o posesie aşa mare. Am ajuns să ne creăm mai multe ocazii, fiecare antrenor are sistemul lui. Au fost doi ani cu mister Kopic buni, a pus bazele pentru ce vrem să construim acum cu mister Campos.
Se zice că e uşor să ajungi acolo, dar e mai greu să te menţii. Ne bucurăm că am ajuns acolo, se vede munca depusă, dar mai e mult până la final. Încercăm să câştigăm fiecare meci, după vom vedea la final. E un campionat mai interesant, toate echipele joacă, şi echipele nou-promovate, cele fără pretenţii, încep să joace fotbal”, a declarat Raul Opruţ, conform digisport.ro, după Corvinul – Dinamo 1-1.
Corvinul – Dinamo 1-1
După 34 de ani, Corvinul şi Dinamo s-au întâlnit, din nou, în prima ligă. Hunedorenii au avut prima ocazie importantă a meciului de la Arad, Bellaarouch respingând lovitura de cap a lui Yeboah, în minutul 8. Gazdele au reuşit totuşi să deschidă scorul în minutul 15, când Pîrvulescu a trimis în faţa porţii şi Espinosa a înscris. Codruţ Sandu a scos în corner şutul lui Karamoko, din careu, în minutul 26, şi la pauză echipa lui Florin Maxim a intrat cu avantaj minim.
Dinamoviştii au egalat repede după reluare. În minutul 51 Cîrjan l-a găsit perfect pe Karamoko, iar acesta a trimis în plasă, cu stângul, învingându-l pe Sandu. Portarul hunedorean a apărat excelent la şutul lui Soro, în minutul 70, scoţând mingea în corner. A urmat apoi ratarea mare a lui Cîrjan, din minutul 77, când balonul s-a dus puţin pe lângă poartă, însă finalul a arătat două echipe obosite, care nu au putut da, niciuna, lovitura finală. Corvinul – Dinamo 1-1 şi bucureştenii rămân lideri, cu 14 puncte, în timp ce Corvinul bifează al patrulea meci egal şi, cu 10 puncte, e pe locul 6.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmă50.000.000 de euro pentru Alexandru Stoian! FCSB a luat decizia
Alexandru Stoian (18 ani) este unul dintre cei mai atractivi jucători de la FCSB...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăBarcelona, mesaj special pentru Leo Messi, după ce a câștigat Premiul ”Prințesa de Asturia”: ”Legătură indestructibilă”
Leo Messi (39 de ani) a primit vineri, 23 octombrie, la Oviedo, Premiul ”Prinţesa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmă”Nu vrea să audă de noi”. FRF și-a anunțat decizia în cazul fotbalistului de Champions League
Dennis Seimen (20 de ani), portarul nemților de la Stuttgart, a fost contactat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăA spus-o direct, după Corvinul – ”U” Cluj: ”E cel mai bun din SuperLiga”
Ionel Dănciulescu (49 de ani) a declarat la Digi Sport Special, după meciul Corvinul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login