-
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
-
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Zvonko Milojkovic, agent implicat în transfer, a spus că Stefan Pirgic ar fi cel mai bun mijlocaș defensiv din România dacă ar ajunge la FCSB.
Stefan Pirgic, mijlocașul dorit de FCSB, privit cu scepticism
Afirmația agentului sârb l-a mirat pe Radu Naum.
”Dacă un jucător de Zeleznicar Pancevo vine și e cel mai bun mijlocaș defensiv din campionatul nostru, eu intru în depresie”, a spus Radu Naum.
Marius Lăcătuș a intervenit și a explicat că e normal ca agentul să exagereze uneori cu laudele la adresa jucătorilor pe care îi reprezintă.
”Ce-ai fi vrut să spună? Nu cred că o să vezi, Radu, impresari care să nu spună lucrul ăsta despre propriul jucător, mai ales când este vorba despre sârbi, croați”, a spus Marius Lăcătuș.
”Poți să ai un pic de limită. Poate că are dreptate, o să vină și o să fie cel mai bun, dar să zici din prima asta…”, a răspuns Radu Naum.
Totuși, Marius Lăcătuș este și el circumspect în privința lui Stefan Pirgic.
”Dacă avea o calitate așa mare, juca pe la Steaua Roșie, pe la Partizan. Dacă are așa valoare și la 23 de ani nu a ajuns să joace la un nivel așa mare, dă-mi voie să mă îndoiesc că va fi cel mai bun mijlocaș central defensiv din campionatul nostru”, a punctat Marius Lăcătuș.
VIDEO Discuția de la Fotbal Club despre Stefan Pirgic
Stefan Pirgic ar fi mai aproape să rămână la Zeleznicar Pancevo decât să ajungă la FCSB
Același impresar sârb a spus că șansele ca transferul la FCSB să se facă sunt de 80%, dar presa din Serbia notează că Stefan Pirgic e mai aproape să rămână la Zeleznicar Pancevo.
”Steaua Roșie Belgrad și FCSB sunt interesate de serviciile lui, dar Stefan Pirgic nu va schimba mediul. În Pancevo este văzut unul dintre starurile pentru viitor și un nou contract e aproape semnat”, notează publicația Telgraf.
Zeleznicar Pancevo a încheiat pe un istoric loc 4 în prima ligă din Serbia și va evolua în preliminariile Conference League, unde nu vrea să facă doar figurație.
Stefan Pirgic este considerat jucător esențial pentru ca echipa să aibă șanse la calificarea în faza ligii Conference League, iar Zeleznicar Pancevo nu vrea să-l lase să plece.
Mai mult, sursa citată notează că Zeleznicar Pancevo i-a propus lui Stefan Pirgic prelungirea contractului, iar sârbul a acceptat propunerea. Actualul angajament al mijlocașului crescut de Steaua Roșie Belgrad expira la 30 iunie 2027.
Etichete: marius lacatus , radu naum , stefan pirgic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a pronunțat în privința revenirii neașteptate a lui Florinel Coman
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1 UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorin Goian, după meciul ”UEFAntasticilor”, FCSB – Rapid 0-0: ”Este cel mai mare regret”
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1 UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRadu Naum a auzit pe cine vrea să transfere FCSB și nu s-a ferit: ”Eu intru în depresie”. Marius Lăcătuș s-a pronunțat și el
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1 UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIonel Dănciulescu l-a ”pus la zid” pe Marius Baciu, înainte de FCSB – Dinamo: ”Total greșit!”
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1 UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login