
Tottenham a pierdut meciul disputat pe Vitality Stadium, cu toate că a fost superioară la capitolul posesie. Oaspeții nu au putut pune mari probleme porții gazdelor, care, pe lângă golul marcat, au avut cele mai mari ocazii ale partidei.
Cum s-a descurcat Radu Drăgușin
Antrenorul celor de la Tottenham, Ange Postecoglou, a decis să îl titularizeze pentru încă un meci pe Radu Drăgușin. Fundașul român este o prezență constantă în primul 11 al echipei londoneze în ultima perioadă. În meciul din etapa precedentă, 1-1 cu Fulham, a fost considerat unul dintre cei mai buni oameni de pe teren.
În partida disputată contra celor de la Bournemouth, internaționalul român a avut, la început, un joc ezitant. În minutul 16, a scăpat din control o minge care ar fi putut duce la deschiderea scorului, însă Forster a respins șutul lui Rodrigo Muniz.
La faza următoare, portarul londonezilor nu l-a mai putut salva pe Drăgușin. Fundașul l-a scăpat din vedere pe Huijsen, care s-a demarcat și a înscris cu o lovitură de cap. În partea a doua, evoluția fotbalistului român a fost una mai sigură, cu câteva intervenții, fără a ieși în evidență cu vreo reușită importantă.
Ce urmează pentru Tottenham
După acest rezultat, Tottenham a fost depășită chiar de adversara sa și ocupă locul zece în campionatul englez. Formația lui Ange Postecoglou a adunat 20 de puncte în cele 14 etape, în urma unui bilanț de șase victorii, două remize și șase înfrângeri.
Echipa lui Radu Drăgușin urmează să joace în derby-ul din Premier League contra rivalei Chelsea, după care se va deplasa în Regat pentru duelul cu Rangers din Europa League.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA tras concluzia după ce a debutat la U Cluj cu Dinamo Kiev: ”Nu sunt convins de calitățile lui!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCâţi bani cere Mihai Rotaru în schimbul lui Ştefan Baiaram. Jucătorul, tot mai aproape de transfer
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover S-a aflat câţi bani...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA picat nocturna în Dinamo Kiev – U Cluj! Meciul din preliminariile Europa League a fost întrerupt
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăTransferul lui Horaţiu Moldovan e gata! Portarul român a aterizat şi semnează contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Transferul lui Horaţiu Moldovan...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login