Mirel Rădoi a părăsit-o pe FCSB după numai cinci meciuri și s-a îndreptat spre SuperLig din Turcia, mai exact spre Gaziantep, echipă pe care o va prelua din vară, odată ce îi va permite regulamentul.
Mirel Rădoi: ”S-au accelerat lucrurile. Încerc să rămân măcar un sezon în Europa”
Tehnicianul de 45 de ani a plecat în cursul serii de marți din București și a oferit o serie de declarații din aeroport. Acesta a explicat de ce ar fi ales să se despartă de roș-albaștri și le-a transmis un mesaj fanilor.

”Chiar a decurs totul repede. Situația era la nivel de discuție pentru vară, dar, după aceea, antrenorul de acolo și-a dat demisia. Între timp, s-au accelerat lucrurile. Înțelegerea pe care o aveam pentru vară era din zona Golfului, o altă ofertă, însă oamenii au înțeles pentru că nu se semnase un precontract. Încerc să rămân măcar un sezon în Europa.
Am ținut să rămân la cluburi care pot fi o rampă de lansare pentru alte campionate. A fost greu să las FCSB, clubul, oamenii, jucătorii. Chiar dacă erau afectați din punct de vedere mental, n-am avut niciun impediment în a reuși. Singurul lucru de care îmi pare rău acum e că n-am reușit să câștigăm toate cele 15 puncte puse în joc.

Dar toată lumea, de la bucătărie, teren, jucători și până la patron… chiar nu am ce să le reproșez. Am avut discuții cu jucătorii, dar le-am spus că nu de fiecare dată ne ies lucrurile cum ne dorim. Lucrurile astea trebuie să ne întărească. Și eu am fost în situația lor de nenumărate ori. Până la urmă, trebuie să-ți găsești motivația să mergi mai departe.
E greu să transmit un mesaj pentru suporteri. Pare o situație de dezamăgire, dar să înțeleagă fiecare dintre noi că ceea ce fac eu acum e greu. Fiecare le știe pe ale lui. Aș vrea ca oamenii să aibă o părere, dar să nu judece decât dacă mă știu. Altfel, referitor la suporteri, ei trebuie să fie alături de echipă.

Am întâlnit mulți suporteri care ne-au spus că înjurăturile veneau din frustrările că nu ne-am calificat în play-off, nu neapărat că am pierdut cu Botoșani sau că am făcut egal cu Metaloglobus în play-out. Eu sper ca fanii să aibă încredere în băieți”, a spus Mirel Rădoi.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMutu crede că Șumudică a făcut deja primul pas pentru a semna cu FCSB
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVariantă-surpriză: Mirel Rădoi, patron și antrenor! „Taie, spânzură, fă cum vrei tu!”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali i-a oferit un contract nemaiîntâlnit lui Edi Iordănescu: 600.000 de euro + bonusuri
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe ajuns! Schimbat de Jose Mourinho în Elche – Real Madrid, Vinicius a făcut anunțul, la miezul nopții
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login