
Atacantul Radamel Falcao a revenit la clubului său de suflet, Millonarios de Bogota, pentru un “ultim dans”, la aproape 40 de ani, a anunţat, miercuri, echipa columbiană de fotbal, citată de AFP.
“S-a întors! Există iubiri care merită… un ultim dans”, a scris Millonarios FC pe X.
Radamel Falcao a revenit la Millonarios
“Tigrul”, cum este supranumit jucătorul, a purtat deja tricoul lui Millonarios în timpul turneului Clausaura din 2024 şi al turneului Apertura din 2025 al campionatului columbian, marcând 11 goluri în 28 de meciuri.
El a părăsit clubul vara trecută, după ce nu a reuşit să ajungă la un acord privind prelungirea contractului. Fără echipă de atunci, a fost în cele din urmă de acord să revină la Millonarios pentru şase luni, în ciuda interesului unor cluburi din Statele Unite şi Argentina, potrivit presei locale.
Falcao, care va împlini 40 de ani pe 10 februarie, face parte dintre cei mai buni jucători columbieni ai generaţiei sale, dar în culmea gloriei, a fost nevoit să se retragă de la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, din cauza unei accidentări la genunchi.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăCrinuţa Sebe, victorie clară la Sofia. România a început drumul spre medalii la Campionatele Europene! Daniel Grigore boxează azi
Crinuţa Sebe – Profimedia Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMomentul în care românul celebru a fost umilit în Anglia! Motivul incredibil pentru care nu mai revine definitiv în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Marcel Răducanu a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid vrea să scape de un fost om de bază! Jucătorul refuză să plece şi vrea să îşi ducă la final contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Situaţie complicată la Rapid,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNovak Djokovic a făcut anunțul. Premieră după 11 ani
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login