
-
SuperLiga: CFR Cluj – Rapid, duminică, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, duminică, 15:30, DGS 1
La acest triumf al ”los blancos” au contribuit victoria ”Galacticilor” de pe teren propriu cu Cadiz, scor 3-0, dar și înfrângerea rivalei Barcelona, din deplasare, scor 2-4 în fața Gironei, din etapa a 34-a de campionat.
La scurt timp după ce și-a adjudecat titlul de campioană în La Liga, Real Madrid se pare că a început să pregătească sezonul următor și a ofertat deja primul jucător.
Real Madrid i-a propus prelungirea contractului lui Ferland Mendy
Potrivit spaniolilor de la Marca, după ce au câștigat al 36-lea titlu din istoria clubului, reprezentanții lui Real Madrid au decis să-i ofere prelungirea contractului lui Ferland Mendy (28 de ani), jucător al cărui angajament expiră în vara anului viitor.
Sursa citată anterior scrie că prestațiile lui Mendy din ultimele partide au fost unele solide, iar acestea i-au convins pe ”Galactici” că fundașul stânga francez merită să îmbrace tricoul lui Real Madrid pentru o lungă perioadă de timp.
”Propunerea pentru prelungirea contractului lui Ferland Mendy este pregătită. Prețul său este în creștere, iar prestațiile recente nu au trecut neobservate în birourile de la Valdebebas (n.r. unde stau oficialii lui Real Madrid)”, au susținut spaniolii de la Marca.
În acest sezon, Mendy a evoluat în 33 de partide pentru Real Madrid, în toate competițiile, și a marcat un gol. De când a ajuns pe Santiago Bernabeu, francezul a jucat în 166 de partide pentru ”los blancos” (a marcat 6 goluri și a oferit 10 assist-uri).
- 20 de milioane este cota de piață a lui Ferland Mendy, potrivit Transfermarkt
Mendy se luptă pentru un loc de titular la Real Madrid cu Fran Garcia (24 de ani).
Clasamentul La Liga
VIDEO Rezumat Real Madrid – Cadiz, scor 3-0
Etichete: real madrid , transfer , ferland mendy
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmă25.000.000€, ofertă oficială pentru transferul lui Andrei Rațiu! Rayo Vallecano a dat răspunsul
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăAndrei Borza a oferit primul assist în Turcia, iar apoi a urmat ”dezastrul” în Beșiktaș – Corum! Nota primită
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăFlorin Prunea l-a văzut la FCSB și nu-i vine să creadă: ”I-au făcut un control medical ca lumea?”
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăSurpriză uriașă! Câți bani i-au dat turcii lui Mirel Rădoi, demis după șapte meciuri
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1 Cupa României: Sepsi –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login