Connect with us

Alte Sporturi

”Prima dată în carieră”. Premieră pentru Alex Cicâldău, după Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4

”Prima dată în carieră”

  • Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2

  • Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1

  • Golurile care au adus victoria campioanei României au fost înscrise de Ștefan Baiaram (4), Assad Al-Hamlawi (24, 43, ambele din penalty) și Steven Nsimba (90+5), în timp ce golul de onoare al echipei din Belarus a fost marcat de Valeriy Gromyko (minutul 20). 

Alex Cicâldău: ”O victorie foarte importantă, este prima dată în carieră când joc de ziua mea”

La finalul partidei, Alexandru Cicâldău s-a arătat bucuros de rezultatul final, însă este convins că echipa sa încă nu a obținut calificarea în turul următor. 

Craiova a câștigat chiar în ziua în care Ciclâldău a împlinit 29 de ani, iar mijlocașul a recunoscut că este o premieră pentru el să joace chiar de onomastica sa.

”O victorie foarte importantă, este prima dată în carieră când joc de ziua mea. Este o zi de naștere frumoasă, alături de cea de-a doua familie a mea. Este foarte frumoasă, pentru că am câștigat acest meci. Au trecut petrecerile, gata. Nu mai avem timp, acum trebuie să ne refacem. 

Nu a fost un meci atât de ușor, pentru că ei au fost o echipă agresivă. Trebuie să fim mai atenți, pentru că un moment de atenție ne poate costa. Este doar un meci, e bine că am câștigat, dar nu este încă terminat. În fotbal se poate orice și trebuie să fim atenți. Ne bucurăm că am marcat patru goluri în deplasare”, a spus Alex Cicâldău.

VIDEO cu rezumatul partidei ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4, prima manșă a turului 1 preliminar din UEFA Champions League

VIDEO Rezumat ML Vitebsk – Universitatea Craiova, turul 1 preliminar UEFA Champions League

Echipele meciului ML Vitebsk – Universitatea Craiova

  • ML Vitebsk: Pavlyuchenko – Skibski, Volkov, Gomanov, Maskalenchyk – Gromyko, Bocharov, Mesarovic – Kontsevoi, Diabate, Bosic

Rezerve: Scherbachenya, Baranok, Ivanov, Gnaka, Cleonise, Nicholson, Zhuk, Glushkov, Balanovich

  • Universitatea Craiova: Popescu – Rus, Stevanovic, Romanchuk – Bancu, Anzor, Cicâldău, Teles – Baiaram, Assad, Etim

Rezerve: Maxim, Sava, Crețu, Nsimba, Băluță, Badelj, Mora, Her. Tavares, Elisor, Băsceanu, Matei, Muntean

Etichete: universitatea craiova , champions league , ucl , vitebsk , video vitebsk craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi