
Echipa Poli Iaşi a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu gruparea Sepsi OSK, în primul meci al etapei a şaptea din play-out-ul Ligii 1. A fost primul meci al covăsnenilor după despărţirea de antrenorul Dorinel Munteanu.
Meciul de la Iaşi nu a excelat în faze de poartă, cea mai mare ocazie a primei reprize fiind balonul trimis de Umar Mohammed în bara propriei porţi, în minutul 31. Alin Roman a încercat şi el poarta oaspeţilor, în minutul 35, dar şutul său a trecut peste bară.
Poli Iaşi – Sepsi 0-0
Sepsi a trimis balonul în plasă în minutul 61, dar golul lui Oberlin a fost anulat pentru că mingea părăsise terenul de joc la centrarea decisivă a lui Haruţ. Tot oaspeţii au mai avut o ţansă, în minutul 76, prin Andres Dumitrescu, şi Poli Iaşi – Sepsi s-a terminat 0-0.
În clasament Poli Iaşi a ajuns pe locul al treilea, cu 28 de puncte, în timp ce Sepsi este în acest moment pe loc de baraj, al 8–lea, având 23 de puncte, iar covăsnenii sunt prinşi în hora retrogradării.
POLI IAŞI: J. Fernandez – Guilherme Soares, Umar Mohammed (Adăscăliţei 56), Boben, Ispas – Diakhaby (Tailson 56), M. Bordeianu (Nardini 86), Marchioni (Gouet 72), S. Ştefanovic – A. Roman (Joao Amaral 72) – Skuka. ANTRENOR: Vasile Miriuţă

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGianni Infantino, reclamat la CIO! Președintele FIFA, acuzat că a încălcat regulile din cauza relației cu Donald Trump
Potrivit plângerii depuse de FairSquare, Infantino ar fi încălcat în repetate rânduri Carta Olimpică...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTranzacție surprinzătoare la UTA! Arădenii ar fi cesionat o creanță de 320.000 de euro către Andrei Prepeliță, deși antrenorul nu a lucrat niciodată la club
Operațiunea ridică numeroase semne de întrebare, în condițiile în care fostul internațional, rămas liber...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUn club de tradiție din fotbalul românesc, ”clonat” cu discreție. Șeful celor două entități: ”Nu am vrut să păcălim pe nimeni”
În prezent, există două entități distincte care poartă numele Chindia Târgoviște: Asociația Fotbal Club...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA anunțat în direct numele noului selecționer al Franței, după încheierea mandatului lui Deschamps: ”Mult succes!”
După mai bine de un deceniu petrecut pe banca tehnică a reprezentativei, Didier Deschamps...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login