Mauricio Pochettino nu a digerat pierderea titlului din sezonul 2016/2017 în fața lui Chelsea Londra, echipă pe care avea să o antreneze el însuși în stagiunea 2023/2024.
Tehnicianul argentinian consideră că, în urma încălcărilor de regulament recunoscute de club, trofeul de campioană a Angliei din acel sezon ar trebui să ajungă la Tottenham Hotspur, formația pe care o pregătea la momentul respectiv.
De ce a fost sancționată Chelsea în cazul din era Abramovich
Nemulțumirea lui Pochettino pornește de la neregulile comise de Chelsea în perioada în care clubul era patronat de Roman Abramovich. Premier League a stabilit că, între 2011 și 2018, terți asociați cu Chelsea au efectuat plăți nedeclarate către jucători, agenți neînregistrați și alte persoane implicate în transferuri.
Valoarea plăților investigate s-ar ridica la aproximativ 47,5 milioane de lire sterline. Printre transferurile menționate în documentele cazului se numără cele ale lui Eden Hazard, Willian, David Luiz, Nemanja Matic, Samuel Eto’o, Ramires și Andre Schurrle.
Mai mulți dintre aceștia au avut roluri importante în echipele lui Chelsea din perioada respectivă, inclusiv în lotul campion din 2016/2017, sezon în care echipa era antrenată de Antonio Conte. Jucătorii nu sunt acuzați de vreo faptă, însă mecanismele financiare ale clubului nu au fost tocmai cele mai regulamentare.
Reacția lui Pochettino: ”S-a dovedit că au încălcat regulile”

Chelsea a primit din partea Premier League o amendă de 10,75 milioane de lire, alături de sancțiuni privind transferurile. Separat, Federația Engleză a amendat clubul cu alte 10 milioane de lire după ce Chelsea a recunoscut 74 de încălcări ale regulamentelor privind agenții și intermediarii.
”S-a dovedit că au încălcat regulile. Fără îndoială, merităm să fim campioni. Au fost sancționați? Au recunoscut? Atunci gata.
Titlul ar trebui să revină echipei de pe locul doi. Dacă am fi avut aceleași reguli, am fi putut transfera jucători care ar fi îmbunătățit echipa”, a declarat Mauricio Pochettino.
Ce șanse are Tottenham să primească titlul din 2016/2017
În acest moment, solicitarea lui Pochettino nu este însoțită de o procedură oficială prin care Premier League să intenționeze să retragă titlul lui Chelsea și să-l acorde lui Tottenham.
Actuala conducere a londonezilor beneficiază și de o circumstanță importantă: neregulile au fost descoperite chiar de noii proprietari după preluarea clubului, în 2022, și raportate autorităților fotbalului englez.
Pochettino rămâne însă categoric. În viziunea argentinianului, dacă Chelsea a obținut un avantaj încălcând regulile, Tottenham nu a beneficiat de o luptă în condiții egale și ar trebui recunoscută, la nouă ani distanță, drept campioana Angliei.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 secunde în urmăCupa Mondială de baschet feminin 2026: SUA – Spania și Franța – Germania, duelurile pentru finală (P)
Raportul de forțe se vede și în oferta de pariuri baschet de la WINBET,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 22 de secunde în urmăPlecat de la Rapid, Borisav Burmaz a fost prezentat oficial la noua sa echipă
Mutarea a fost oficializată, iar noua echipă a lui Burmaz l-a prezentat deja pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăClubul de tradiție din SuperLiga, discuții pentru o colaborare istorică cu Lyon: ”Să fim echipa a doua a lor”
În 2017, într-o vreme în care Petrolul Ploiești se afla în Liga 3, sucursala...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăPochettino spune că Tottenham ar trebui să primească ultimul titlu al lui Chelsea: ”Merităm să fim campioni!”
Mauricio Pochettino nu a digerat pierderea titlului din sezonul 2016/2017 în fața lui Chelsea...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login