
”Găzarii” l-au transferat în această iarnă de la Rapid pe fundașul central Cristi Ignat, însă nu se opresc aici.
Cu gândul de a nu avea emoții în lupta pentru evitarea retrogradării, ”găzarii” s-au orientat în acest mercato spre fotbaliștii Rapidului.
- Petrolul ocupă locul 13 în SuperLiga, cu 20 de puncte acumulate, după 21 de runde.
Eugen Neagoe: ”Rareș e foarte aproape să ajungă la Petrolul”
Tras pe ”linie moartă” de Costel Gâlcă, în ciuda faptului că jucătorul care respectă regula under, Andrei Borza, a a avut probleme medicale, Pop urmează să joace în partea a doua a sezonului la Petrolul.
”Este adevărat că se discută și cu Rareș Pop, e foarte aproape să ajungă la Petrolul. Sunt discuții foarte aproape de a se finaliza.
Și Ignat și Rareș Pop sunt doi jucători tineri, valoroși, care îmi plac și mi i-am dorit. Sper să ajungă cât mai rapid și Rareș Pop și să se integreze foarte repede”, a spus Eugen Neagoe la Sport Total FM.
Au găsit variantă pentru Sălceanu
Rapid transferă, însă, și ea de la Petrolul în această fereastră. În Grant va ajunge Robert Sălceanu, însă petroliștii nu au rămas descoperiți.
”Noi l-am transferat și pe Andres Dumitrescu, este deja la antrenamente cu noi. Am vrut să fim acoperiți”, a adăugat Neagoe.
Andres Dumitrescu a bifat doar două apariții pentru cehii de la Sigma Olomouc în această campanie.
Petrolul joacă are parte de o adversară dificilă la reluarea campionatului. Luni, 19 ianuarie, de la ora 20:00, formația prahoveană joacă pe teren propriu împotriva liderului Universitatea Craiova.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Autobuzul de America
Alte Sporturi
Surpriză de proporții: Gigi Becali îl vrea la FCSB!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăDinamo era convinsă că a dat lovitura de milioane de euro, dar transferul atacantului s-a dovedit a fi un eșec
În 2013, Dinamo a decis să întinerească ofensiva echipei și a transferat mai mulți...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăE gata! Ioan Varga a făcut marele anunț: ”El e noul antrenor al lui CFR Cluj! Sper să fie o lovitură pentru noi”
Rămasă fără antrenor după ce Daniel Pancu a decis să facă pasul la Rapid,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăHagi, carte de identitate. Marius Mitran e sigur că ”Regele” va fi un succes la națională: ”El e creatorul”
Nu am vreo îndoială, ați auzit, ați citit, ați găsit peste tot fraza de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăDezvăluire după 32 de ani! Poliția a adus doi membri ai Generației de Aur la antrenament în SUA: ”Eram în plin Mondial!”
Naționala României a reușit cea mai mare performanță din istoria sa la Campionatul Mondial...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login