
Pentru Rangers urmează meciul cu Ross County, din campionat. Partida este programată pe data de 8 decembrie, de la ora 14:00. Mai apoi, echipa de pe Ibrox Stadium se va duela cu Tottenham în Europa League, meci în care Ianis Hagi nu are drept de joc, având în vedere că nu a fost inclus pe lista UEFA, la începutul sezonului.
Ianis Hagi, două pase de gol geniale la Rangers
Ianis Hagi a oferit două pase de gol la Rangers, în duelul cu Kilmarnock. Internaţionalul român i-a centrat perfect lui James Tavernier, în prima repriză a duelului de pe Ibrox, şi ulterior a pasat decisiv şi la reuşita lui Danilo, din repriza secundă.
Oficialii lui Rangers au reacţionat imediat pe conturile oficiale de socializare, după prima pasă a lui Ianis Hagi: „O pasă perfectă”, au notat scoţienii, pe X.
Şi fanii scoţieni au fost cuceriţi de execuţia „Prinţului”. Aceştia au subliniat că întreaga fază a golului a fost creată de Ianis Hagi.
„James Tavernier, la primul gol al sezonului. Fază creată de un sclipitor Ianis Hagi, care a centrat din stânga terenului. Viziunea românului a ajutat la deblocarea tabelei”, a notat un jurnalist scoţian, Joshua Barrie, pe X.
„Cel mai bun jucător al lui Rangers, la crearea fazelor de gol”, „Acesta este motivul pentru care Ianis merită să fie în echipă” şi „Ce centrare!”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor, pe reţeaua menţionată anterior.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăBernadette Szocs – Sabine Winter LIVE VIDEO (09:30, AntenaPLAY). Bernie luptă pentru optimile de la WTT Champions Macao 2026
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Bernadette Szocs (31 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăReal Madrid – Inter (22:00). Surpriza lui Mourinho: Trent joacă la mijloc. AEK 1-0 LASK. Eurogolul lui R. Marin aduce victoria
Lille – Betis Echipele de start: Lille:Özer; Tiago Santos, Ngoy, Alexandro, Perraud; André, Bentaleb;...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăPancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FC Rapid şi atacantul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăDavid Miculescu, ofertă de ultim moment! Atacantul poate pleca de la FCSB
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover David Miculescu ar putea...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login