Connect with us

Alte Sporturi

Penalizată de Federație, Steaua tot a reușit promovarea în prima ligă

Penalizată de Federație, Steaua tot a reușit promovarea în prima ligă

  • Serie A: Fiorentina – Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2

  • SuperLiga: CFR Cluj – FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1

În ciuda problemelor financiare, din cauza cărora a fost penalizată cu 9 puncte de Federație, Steaua tot a reușit să promoveze.

  • Steaua a fost penalizată cu nouă puncte din cauza datoriilor la sportivii Nemanja Grbovic, Marko Davidovic și Admir Ahmetasevic

Steaua a promovat la handbal masculin

A fost o demonstrație de forță a celor de la Steaua în al doilea eșalon al handbalului românesc. Echipa din Ghencea a încheiat campionatul neînvinsă, cu 21 de victorii și un rezultat de egalitate. În ultima etapă, Steaua a trecut de CSM Oradea, scor 39-26.

Steaua termină sezonul neînvinsă și revine în prima ligă. Au fost 21 de victorii și un singur rezultat de egalitate pentru băieții pregătiți de Ionuț Georgescu. Ultimul succes a venit astăzi, la Chiajna, împotriva CSM Oradea: 39-26 (17-11).

Încă o partidă dominată categoric de roș-albaștri, care s-au desprins rapid la 9-2. Apoi diferența s-a păstrat și a crescut pe final, deși Steaua a rulat tot lotul de jucători.

Iranianul Shahoo Nosrati a fost omul meciului cu cele 11 goluri marcate. Celelalte reușite ale Stelei au venit de la Vasile Dobrincu 5, Gabriel Burlacu 4, Maxim Oancea 4, Alex Horneț 4, Alin Roșu 3, Andrei Mitu 3, Bogdan Mircioiu 3, Ovidiu Irimia 1 și Sabin Constantina 1.

Felicitări, băieți pentru acest sezon și pentru promovare! Forța, Steaua!”, se arată în cominicatul emis de Steaua București.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La fotbal, Steaua încă așteaptă

CSA Steaua speră să obțină în viitorul apropiat și o promovare a echipei de fotbal, blocată în continuare în Liga 2 din cauza formei de organizare.

Actualul ministru al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că a început demersurile pentru ca Steaua să obțină dreptul de promovare. Se ia în calcul o asociere cu o companie privată.

Referitor la multiplele întrebări despre ce se întâmplă la Steaua, răspunsul este următorul: drumul pentru ca Steaua să ajungă în Liga 1 nu mai poate fi întors.

Dacă suntem astăzi la BNR, ar trebui să conștientizăm că nu este normal, indiferent de context, ca valoarea unor sportivi, dovedită după un sezon de competiție, să fie trasă în jos de o decizie politică sau legislativă. Nu poți să îi spui unui sportiv care a demonstrat că este bun că trebuie tras în jos de o lege.

Pentru ca Steaua să ajungă în prima ligă, trebuie schimbată legea, iar experiența ultimilor ani a demonstrat că nu este suficientă doar voința politică. Eu am analizat toate scenariile.

Unul dintre ele presupune interacțiunea cu mediul privat, care să vină cu investițiile necesare, și asta este ceea ce trebuie să se întâmple. MApN nu trebuie să se extragă din această interacțiune. Trebuie să existe un partener privat care să aducă un mediu mai bun și mai competitiv.

Am avut 14 propuneri de asociere cu mediul privat de când am făcut apelul public. M-am întâlnit cu o parte dintre cei interesați. Există însă o teamă legată de mecanismele birocratice din MApN, care fac dificilă asocierea. Totuși, pentru a crește valoarea clubului, am demonstrat că putem depăși această piedică înainte chiar de a ne asocia cu un privat.

Dintre cele două condiții pentru ca Steaua să poată avea drept de joc în Liga 1, una este cea birocratică, iar aceasta poate fi îndeplinită și fără asocierea cu un privat. A doua este existența unui partener dispus să investească financiar.

Suntem în ultimele momente, în cadrul ministerului, pentru a lua o decizie: fie pentru o asociere, fie pentru o formulă internă în cadrul ministerului.

Dacă aceste lucruri vor întâmpina piedici din cauza situației politice, există și varianta unei asociații non-patrimoniale între minister, asociația suporterilor și un ONG pe care MApN îl are deja. În acest caz, piedica privind promovarea ar dispărea, însă ar rămâne problema finanțării.

Pentru ca aceasta să fie rezolvată, este nevoie de asocierea cu un partener privat, iar acest lucru nu ține de Ministerul Apărării. Este o rugăminte și o invitație adresată acestor campioni respectați să intermedieze relația cu diverse entități private, garantând că, până când privatul va rezolva partea financiară, MApN va rezolva problemele birocratice.

Acest drum nu mai poate fi întors și cred că lucrurile se vor concretiza în zilele următoare, astfel încât să fie depășită definitiv bariera birocratică”, a declarat Radu Miruță.

Etichete:


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi