
Sub sloganul „Athletes 4 Peace” („Sportivii pentru pace”), mai mulţi sportivi, printre care Paul Pogba (AS Monaco), marocanul Hakim Ziyech şi boxerul britanic Zak Chelli, au semnat o declaraţie publică în care denunţă „genocidul” din Gaza.
Patruzeci şi opt de sportivi afirmă că „sportul trebuie să apere principiile justiţiei, echităţii şi umanităţii”. Ei cer, în special, excluderea echipelor israeliene din competiţiile organizate de UEFA. Această iniţiativă a fost coordonată de Nujum Sports, o organizaţie britanică care militează pentru apărarea sportivilor musulmani, relatează Le Figaro.
Paul Pogba cere excluderea Israelului din competiţiile UEFA
Semnatarii îi aduc un omagiu lui Suleiman Al-Obeid, supranumit „Pelé palestinian”, care a decedat în luna august. Aceştia subliniază:
„Nu este vorba aici de politică sau de a lua partea cuiva, ci de justiţie, umanitate şi valorile pe care sportul pretinde că le întruchipează. Nu putem permite naţiunilor să-şi acopere acţiunile ilegale şi inumane prin sport.”
Ei spun, de asemenea, că împărtăşesc poziţia prim-ministrului spaniol Pedro Sánchez, care a afirmat recent că Israelul nu ar trebui să poată utiliza platformele internaţionale pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Să vă fie rușine!” S-au făcut de râs și au suferit cea mai drastică înfrângere din toate timpurile
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă6 înfrângeri în 7 meciuri! Cristi Chivu a ieșit în față după ”dezastrul” de la Inter și nu s-a ferit deloc
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Maxim a făcut anunțul, după Corvinul – Craiova 0-1: ”A fost ultimul meci! 100%”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorin Prunea, fără dubii: ”E numărul 1 din SuperLigă!”. Ilie Dumitrescu: ”Copilul ăsta a demonstrat”
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, luni,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login