CFR Cluj a reușit să o învingă din nou pe rivala Universitatea în Gruia. După victoria 3-2 din sezonul regular, încheiată cu scandalul-monstru declanșat de Bergodi și Cordea, a venit acum un succes cu 1-0.
Daniel Pancu: ”Când mă întâlnesc cu Coelho, îmi vine să o iau pe cealaltă parte!
Același Cordea a marcat unicul gol al partidei, de la punctul cu var, în minutul 70. Iar ”feroviarii” s-au apropiat acum la două lungimi de cele două formații aflate în fruntea SuperLigii. La final, Daniel Pancu a tras concluziile.
”Erau trei puncte foarte importante, pentru că în momentul de față cred că am luat o opțiune serioasă la locul patru, cred că e mai aproape locul patru în acest moment, unul dintre obiectivele noastre, dar încă se pot întâmpla multe.
Victoria a fost meritată, am fost echipa mai fresh, ei au plătit acel meci de cupă. Mă întorc la tradiția clubului, cu victoriile 1-0, e în aer aici. Ai ocazii să faci 2-0, dar nu faci și rămâne 1-0, că e ceva în aer să fie așa!
Sunt lucruri la care lucrăm… dar nu ne ducem la 2-0 să putem sta liniștiți, e singurul lucru care mă nemulțumește astăzi. Să nu uităm că adversarii noștri au plecat de la încălzire fără cel mai important jucător al lor.

Fără Lukic, U Cluj devine o echipă normală. Cred, aproape sigur, că el i-a adus până aici, el e cel mai important. Suntem cea mai bună echipă din România la puncte în 2026, să nu uităm că am plecat de la -19 când am venit eu.
La atât erau în față Rapid și Botoșani, dar acum, să fim la două puncte de primul loc… e incredibil. M-ai întrebat de titlu, da, se pot întâmpla lucruri, avem nevoie de circumstanțe favorabile.
E important… s-au reglat și detalii financiare, dar nu e nimic nou, așa a funcționat mereu CFR. S-au câștigat titluri fără bază, asta e nemulțumirea mea, că nu pot lucra în plus cu jucătorii tineri, mergem jumătate de oră cu autocarul până la un teren.
Spiritul a fost fantastic în seara asta, la Pitești am marcat în ultima secundă… poate dacă mai erau niște etape, aveam mai multe șanse, dar Craiova e singura echipă pe care nu am bătut-o. Când mă întâlnesc cu Coelho, îmi vine să o iau pe cealaltă parte!”, a afirmat Pancu.

Mario Camora: ”Varga a fost plecat să rezolve problemele clubului, le-a rezolvat acum”
Căpitanul Mario Camora a fost și el prezent la flash-interviu și a comentat succesul obținut.
”A fost o victorie perfectă, a fost seară frumoasă, în fața suporterilor noștri. Determinare… am vrut mult să câștigăm acest meci, după ce în turul play-off-ului am pierdut în ultimul minut. Cred că e o victorie meritată.
Am luptat din primul minut, le dedicăm suporterilor noștri această victorie. Am spus de dinainte: cât va fi matematic posibil să câștigăm titlul, vom da tot. Trebuie să câștigăm toate meciurile până la final și vedem unde rămânem.
Universitatea e o echipă bună, știam că va fi un meci dificil, veneau după un meci de 120 de minute, au făcut câteva schimbări, dar e o încărcătură. Am luptat, suntem fericiți.
(n.r. Neluțu Varga) A venit să ne salute, ne bucurăm că a fost alături de noi după o vreme, a fost plecat să rezolve probleme clubului, le-a rezolvat, a plătit salariile, trebuie să ducem clubul unde merită”, a spus Camora.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăDan Șucu, afacere de 5 milioane de euro cu Rinat Ahmetov
Dan Șucu este gata să dea o lovitură importantă pe piața transferurilor: Genoa, echipa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmă343,7 milioane € pentru Jose Mourinho. Luxul pe care și l-a permis Real Madrid
Real Madrid a învins Espanyol, iar golul victoriei a venit de la un jucător...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăȘi-au vândut vedeta echipei cu 1,5 milioane de euro. Fotbalistul va evolua în străinătate
Atacantul format la Academia Hagi a atras rapid atenția după evoluțiile excelente din primele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăAfacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
Investiția este una dintre cele mai importante dezvoltări pregătite de compania românească în zona...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login