-
Liga 2: FC Bihor – FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
-
Liga 2: Csikszereda – CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Patronul campioanei a avut o mare nemulțumire, și anume prestația lui Ionuț Panțîru (28 de ani), care a fost scos de pe teren după doar 29 de minute, după ce runda trecută, cu Sepsi, fusese integralist.
Gigi Becali a anunțat că Ionuț Panțîru va pleca de la FCSB în condițiile actuale
Becali a anunțat că și-a pierdut răbdarea cu Panțîru, fotbalist care a suferit mai multe accidentări din 2021 încoace. La un moment dat, „Latifundiarul din Pipera” spunea că îl plătește degeaba, dar nu renunță la el.
„Panțîru poate să-și ia adio. Să vedem, asta este. Ce să faci? Păi, intri primul meci și joci extraordinar, apoi joci la mișto, nu bagi piciorul. Nici nu are contractul înregistrat la Ligă, mi-a zis Vali Argăseală (n.r. contractul pe care urma să i-l prelungească).
Hai, la revedere, du-te, tată, și lasă-ne în pace! Nu mai primește nicio șansă. Adică, nu știu, să vedem. Nu mai are șanse multe. I-am zis și în avion, i-am zis și în Grecia.
‘Băi, ai jucat extraordinar și m-ai făcut să-ți prelungesc contractul. Vezi că ai început să joci la alibi, nu mai bagi piciorul, acum ai contract’. Dar uite că a avut ghinion, pentru că nu s-a înregistrat”, a declarat Becali.
- Contractul lui Ionuț Panțîru cu FCSB expiră pe 31 decembrie.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB – Gloria Buzău 3-2:
Etichete: gigi becali , conferinta de presa , ionut pantiru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a încheiat ”telenovela Marius Șumudică, antrenor la FCSB”!
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSoția titularului de la Craiova, de neoprit chiar și la nuntă!
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBayern a intrat în cursa pentru Rafael Leao! Bavarezii au aflat suma și sunt gata să plătească
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOctavian Popescu a numit sportivul preferat! Pe cine au ales Darius Olaru, Ștefan Târnovanu și Risto Radunovic
SuperLiga: Rapid – CFR Cluj, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Unirea Slobozia – Hermannstadt,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login