Connect with us

Alte Sporturi

Oficialul Rapidului, veste mare pentru fani! Grameni și N’Jie, aproape transferați. Surpriză: mijlocașul „playmaker” care tocmai a semnat

Oficialul Rapidului, veste mare pentru fani! Grameni și N'Jie, aproape transferați

Rapid a început campania de întăriri după venirea lui Marius Șumudică, iar primii jucători care vor ajunge în Giulești sub comanda noului tehnician sunt Dina Grameni, Clinton N’Jie și Tobias Christensen.

Viorel Moldovan participă la o conferință de presa desfășurată la Clubul Rapid din București, miercuri 12 iunie 2024.

Viorel Moldovan a confirmat trei transferuri la Rapid

Viorel Moldovan a confirmat transferurile celor trei jucători. În privința lui Grameni, președintele Rapidului a precizat că Dan Șucu le va plăti celor de la Farul nu mai puțin de 400.000 de euro, iar mijlocașul va semna un contract valabil pentru trei sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

De cealaltă parte, N’Jie semnează din postura de jucător liber de contract. Fotbalistul camerunez a aterizat deja în România, fiind preluat de pe aeroport de către oficialii rapidiști, iar următorul pas este să treacă vizita medicală.

„Da, am rezolvat cu Grameni. Este adevărat, pentru trei ani de zile plus unul. Nu pot să vă dau alte detalii din acest punct de vedere, sunt confidențiale. Poate sunt mai mult de 400.000 de euro (n.r. suma transferului).

N‘Jie a venit și el astăzi, de la Paris. A fost preluat de la aeroport, este la hotel. Este aproape rezolvat transferul, dar trebuie să treacă vizita medicală. Este un anumit inconvenient din cauza permisului de muncă. Cartea verde urmează vină. Este un jucător la 31 de ani cu mare experiență. A fost la Lyon, apoi a fost cumpărat Tottenham. A confirmat și e experimentat”, a declarat Moldovan, la Digi Sport.

Transferuri pe bandă rulantă la Rapid

Cât despre Tobias Christensen, Moldovan a specificat că Rapid a rezolvat și transferul său, precizând că norvegianul a fost adus pentru a întări linia de mijloc a echipei lui Șumudică.

„Am mai rezolvat cu Tobias Cristiansen, care a jucat în Ungaria la Mol Vidi, actuala Fehervar. Un fost internațional U21, mijlocaș gen playmaker. Un jucător de legătură, care cu Grameni vor da ultima pasă. Pot aduce un plus de echilibru și calitate în zona mediană”, a mai spus Viorel Moldovan.

La capitolul plecări, Rapid l-a împrumutat pe mijlocașul Omar El Sawy la Sepsi, pentru un sezon, în timp ce Jayson Papeau ar putea fi cedat definitiv, lucru confirmat și de Marius Șumudică.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi