
În ciuda faptului că s-a speculat intrarea celor de la FCSB pe fir, jucătorul a ajuns, până la urmă, sub comanda lui Mihai Rădoi.
Luca Băsceanu, prezentat oficial în Bănie
”Este vacanță, totul este rezolvat, semnăm în câteva zile” anunța patronul Mihai Rotaru, în urmă cu câteva zile. Vestea că unul din cei mai promițători jucători ai Farului va ajunge în Bănie a fost apreciată de suporterii Universității. Dar apoi transferul a stagnat, mai ales că jucătorul a participat și la Euro U19.
Într-un final, clubul a făcut anunțul oficial și Rădoi poate să îl integreze cât mai repede posibil în procesul de pregătire al fotbalistului. Farul va urma să încaseze 1 milion de euro în schimbul mijlocașului lateral.
Jucătorul a semnat pe 4 ani de zile și a dat și un mesaj scurt în filmulețul de prezentare de pe contul oficial al clubului: ”De abia aștept să ne vedem pe Oblemenco”, a transmis Băsceanu.
Mirel Rădoi: ”Încerc să explic asta conducerii, dar vorbesc singur”
Antrenorul oltenilor nu este, momentan, fericit cu activitatea echipei în mercato, deși oltenii au realizat câteva transferuri importante, printre care și Băsceanu sau Mihnea Rădulescu, de la Petrolul. Dar l-a și pierdut pe Alex Mitriță, talismanul echipei din ultimele două sezoane.
”Nu avem jucătorii, nu putem să acumulăm din punct de vedere fizic, tactic, iar lucrurile vor fi mai greu de gestionat. Nu e ușor să aduci jucători, mai ales jucători de atac. Ei trebuie să vadă ce jucători au în spatele lor, care sunt jucătorii care pot intra în combinație, care pot pasa în profunzime.
Încerc cumva să explic conducerii lucrurile astea, dar se pare că deocamdată vorbesc cam singur. Totuși, să sperăm că jucătorii vor veni cât mai repede”, a declarat Rădoi, în cantonamentul echipei.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăNadia Comăneci a dat ”nas în nas” cu Elon Musk. Cum a numit-o cel mai bogat om al planetei: ”El e mai tânăr decât mine”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăSuperLiga a reacționat, după ce Metaloglobus a retrogradat în Liga 2
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăGică Craioveanu, concluzii la pauza meciului FC Argeș – Universitatea Craiova
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmă80.000.000 de euro pentru Federico Valverde! Real Madrid a luat pe loc decizia
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login