
-
Futsal: CFR Timișoara – United Galați, marți, 17:00, DGS 3
-
Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Sportiva, care s-a mutat la Dubai, a spus că există respect între jucătoare și a dat un exemplu care o include chiar pe Simona Halep (32 de ani, 1139 WTA).
Sorana Cîrstea, despre Simona Halep: ”Am stat spate în spate”
Galerie Foto
Chestionată dacă există prietenie în tenis, Sorana a replicat imediat: ”Absolut! Sunt prietenii în tenis, chiar în vestiare.
De când am intrat eu în tenis, de acum 15 ani, s-a schimbat atmosfera în bine. Lumea e mai prietenoasă, mai relaxată. Chiar există prietenii”, a spus Sorana Cîrstea la podcastul „Vreau să știu”.
Cîrstea a rememorat un episod pe care l-a trăit la Indian Wells, cînd a jucat contra Simonei Halep. Simona s-a calificat, în martie 2022, în sferturile turneului, după ce a trecut de Sorana cu 6-1, 6-4.
”Uite, să vă povestesc ceva. Asta sigur o să facă deliciul publicului. Că e cu Simona (n.r- Simona Halep). Am jucat contra ei la Indian Wells, când m-a bătut. Cred că acum trei ani. Noi am plecat din vestiar, ne-am uitat la alta și ne-am zis: ’Baftă, baftă’.
Că sunt lucruri de bun simț… În ziua respectivă ne-am văzut în vestiar, ne-am salutat ’Bună, ce ai făcut? Unde ai fost aseară să mănânci?’. A fost o conversație absolut normală.
Ne-au chemat prin microfon ca să mergem la teren, ne-am dus la locurile noastre, ne-am urat ’Baftă, baftă’ și ne-am suit în mașinuța care ne-a dus la teren. Am stat spate în spate”, a mai spus Cîrstea.
Sorana Cîrstea a dezvăluit că preferă să doarmă în mașina între antrenamente, ca să nu piardă timp pe drum
Sorana Cîrstea a câștigat din tenis aproape 9,5 milioane de euro și a devenit jucătoarea din România care este cel mai sus în clasamentul profesionist, după suspendarea Simonei Halep. Sportiva a vorbit într-un interviu despre primul său turneu la care a plecat cu antrenorul, fără părinți, la vârsta de opt ani, dar a povestit și cum a învățat să se ”gospodărească” singură.
Jucătoarea a vorbit în premieră și despre faptul că de multe ori nu mai pleacă acasă după primul antrenament al zilei și preferă să doarmă în mașină.
”Pot să dorm 20 de ore pe un scaun și pot să dorm și într-un hotel. Dorm și în mașină! Între antrenamente dorm de multe ori în mașină. Să-ți dau un exemplu. Fac un antrenament fizic, iar până la al doilea antrenament am două ore…
Dacă sunt în București, spre exemplu, mă gândesc: `Fac o oră pe drum, dus-întors, plus 40 de minute până îmi strâng lucrurile`, așa că nu mai plec acasă. Îmi las scaunul pe spate și adorm imediat.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , simona halep wta , sorana cirstea wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSteaua a reuşit o remontada spectaculoasă cu Chindia! O nouă victorie în play-off pentru roş-albaştri
Echipa bucureşteană Steaua a învins vineri, în deplasare, scor 2-1, gruparea Chindia Târgovişte, în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJannik Sinner, de neoprit! E în finala de la Madrid
Jannik Sinner, numărul 1 mondial, l-a învins vineri pe francezul Arthur Fils, numărul 25...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMinistrul Apărării, Radu Miruţă, mesaj tranşant pentru Florin Talpan: “Se laudă singur, ridică un semn de întrebare”
Ministrul Apărării, Radu Miruţă (41 de ani), i-a răspuns juristului CSA, Florin Talpan, care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCsikszereda – FCSB LIVE TEXT (20:30). Echipele de START. Campioana ţinteşte a patra victorie la rând
Csikszereda – FCSB, duelul din etapa şaptea din play-out, va fi în format live...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login