
Eu chiar ştiu că sunt ‘surorile’ mele. Întotdeauna, când am nevoie de ceva, le contactez, mereu suntem gând la gând„, a precizat Elena Hagi.
„În ultimii 3-4 ani, ele îşi vorbesc mai des decât vorbesc eu cu Maria şi cu Kira„, a dezvăluit Ianis Hagi.
Ianis Hagi îşi calculează fiecare mişcare şi în vacanţe, ca pe terenul de fotbal.
„(Cine este cel care organizează o ieşire?) Ianis. Parcă suntem în cantonament. Deci noi, când facem o vacanţă cu Iianis, de fapt suntem în cantonament„, a spus Elena Hagi.
Aproximativ 700 de invitaţi sunt aşteptaţi la nunta anului. Aceştia vor avea parte de o petrecere memorabilă.
Antena transmite în exclusivitate imagini de la nunta lui Ianis şi a Elenei Hagi
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc în această duminică, în Bucureşti, iar Antena are drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente din cadrul acestuia.
După cununia civilă care a avut loc la sfârşitul anului trecut, chiar de Crăciun, Ianis şi Elena Hagi vor ajunge duminica aceasta la altar. Ulterior, aceştia vor sărbători alături de familie şi de prieteni la Palatul Ştirbey. Imagini exclusive, atât de la cununia religioasă, cât şi de la petrecerea care va avea loc la Domeniul Ştirbey, vor fi transmise în acest weekend de către posturile Antena.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDiana Șucu nu se aștepta la gestul făcut de jucătorii de la Rapid. Ce a spus de baza de la Ștefănești
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția surprinzătoare a lui Daniel Pancu, după ce s-a scris că Tavi Popescu ar fi consumat gaz ilariant
Marți, 15 septembrie, în spațiul public au apărut informații conform cărora, înainte de plecarea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOmonia – Celta Vigo 0-0, DGS 1. Florin Tănase, pe bancă! Ionuț Radu, titular / Ararat – Sparta Praga 0-2, DGS 2 / AC Milan – Benfica, 22:00, DGS 1
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE gata: Axel Witsel s-a retras de la echipa națională, pentru a doua oară!
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login