-
SuperLiga: U Cluj – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Csikszereda, sâmbătă, 18:45, DGS 1
Ely Fernandes (43) a marcat pentru gazde, iar Grameni (16) și Koljic (21) au punctat pentru giuleșteni.
Dina Grameni: ”Normal că nu am jucat cum am dorit”
Dina Grameni (22 de ani), a analizat succesul echipei sale și s-a declarat mulțumit de faptul că Rapid a luat cele 3 puncte, chiar dacă jocul nu a fost unul pe placul lui.
De asemenea, Grameni a vorbit și de perioada dificilă prin care a trecut.
”Deși lumea spune că am jucat cu Metaloglobus care nu au puncte, sunt 3 puncte pe care nu ni le-a dat nimeni gratuit. Am muncit pentru ele și am făcut-o destul de mult. Chiar dacă au un singur punct în clasament văd că joacă destul de bine. Au dominat-o și pe Dinamo acasă. Și noi am avut destul de muncă cu ei, dar per total suntem bucuroși pentru că ne continuăm parcursul.
Suntem invincibili și sperăm să o ducem cât mai mult așa. Pentru asta muncim, să adunăm cât mai multe puncte de la început. Am avut o perioadă puțin mai grea. Am început campionatul titular la Argeș, după aceea am suferit o accidentare. Numai în pielea mea să nu fiți. Așteptam să revin.
(n.r. despre un conflict cu Gâlcă) Am citit și eu aceste lucruri. Eu am fost accidentat și lumea a speculat tot felul de lucruri și au rostogolit subiectul. Nu e nicio problemă, înțelegem că din asta se face rating. Am muncit foarte mult pe recuperare și la antrenament foarte mult ca să recuperez minusul pe care l-am avut față de colegi. Această reușită mă ajută extrem de mult și îmi va da mai multă încredere.
Suntem conștienți și noi. Nu trebuie să ne ascundem. Am face o greșeală să ne păcălim că am luat 3 puncte și atât. Normal că nu am jucat cum am dorit pe tot parcursul jocului. În prima repriză zic eu am avut secvențe de joc foarte bune, unde am pasat. Și la goluri se vede că sunt faze muncite, trasee de joc, dar nu pot să dau explicația. Explicația o va da Mister, o să ne-o zică la antrenament și o să analizăm împreună și o să încercăm să scăpăm de acest lucru.
Suntem un lot omogen, am rămas aceeași jucători în mare parte. Mister vine cu ideile lui, e clar că niciun antrenor nu e la fel ca celălalt. Este diferit de domnul Șumudică, fiecare abordează fotbalul în sens diferit.
Normal că a trebuit să ne adaptăm la chestia asta și nu a fost ușor. Cel mai important e că acumulăm puncte. Dacă jucam un fotbal frumos și nu acumulam puncte nu rezolvam nimic. Asta ne dă încredere și continuitate.
Nu știu, e mult spus că ne-am înscris în lupta la titlu. E prea devreme. Luăm toate meciurile pas cu pas. Ne gândim acum la meciul cu UTA, să luăm cele 3 puncte”, a declarat Grameni la flash-interviu.
VIDEO cu rezumatul meciului Metaloglobus – Rapid 1-2
Etichete: dina grameni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLovitura pregătită de Inter! Transfer pentru Chivu direct la rivala Juventus
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOUT! Demitere-surpriză în Europa, după 0-3 și încă un titlu ratat
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSandra Izbașa, oprită de Poliție în trafic, în miez de noapte. „Hai, scoate și tu șprițul ăla” / „E sub scaun”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Ciudat”. Daniel Pancu nu se aștepta la asta, după ce a văzut Dinamo – Rapid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login