-
SuperLiga: Farul – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
În această primăvară, numele lui Jurgen Klopp a fost vehiculat drept o variantă pentru banca tehnică a lui Real Madrid, care îl va înlocui la finalul sezonului pe Alvaro Arbeloa, dar se pare că germanul are alte planuri.
Jurgen Klopp așteaptă naționala Germaniei
Potrivit As.com, Jurgen Klopp așteaptă să se elibereze postul de selecționer al naționalei Germaniei pentru a reveni în antrenorat și nu ia în calcul să semneze cu Real Madrid.
Jurgen Klopp nu se grăbește să revină în antrenorat și e decis să aștepte pentru a-și îndeplini unul dintre ultimele obiective rămase în cariera de antrenor, ocuparea băncii tehnice a Germaniei.
Câștigător al campionatelor din Germania și Anglia, dar și al UEFA Champions League, Jurgen Klopp consideră că un trofeu obținut cu naționala Germaniei ar fi ”cireașa de pe tortul” carierei sale.
În prezent, selecționer al Germaniei este Julian Nagelsmann, care are contract cu Federația de la Berlin până în vara lui 2028, după turneul final al Campionatului European din Marea Britanie.
Nu este exclus, însă, ca Germania să-și schimbe selecționerul încă din această vară, după Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Julian Nagelsmann e de aproape trei ani selecționerul Germaniei și ar fi tentat să revină pe banca unei echipe de club, mai ales că sunt nume mari care se interesează de serviciile sale.
Până la revenirea pe banca tehnică, Jurgen Klopp ocupă poziția de director tehnic al echipelor deținute de grupul Red Bull.
Real Madrid îl vrea pe Jose Mourinho
Real Madrid, de partea cealaltă, îl are pe Jose Mourinho în fruntea listei din care va alege în vară înlocuitorul lui Alvaro Arbeloa.
Antrenorul portughez este sub contract cu Benfica până la 30 iunie 2027, dar acordul prevede o clauză de reziliere în valoare de 3 milioane de euro, sumă care nu reprezintă un impediment pentru un club de talia lui Real Madrid.
Benfica nu vrea să renunțe la Jose Mourinho, motiv pentru care va avea o întâlnire cu antrenorul portughez săptămâna viitoare, pentru a afla exact ce planuri are tehnicianul.
Dacă va decide să continue la Benfica, Jose Mourinho va primi o mărire de salariu și clauza de reziliere a contractului ori va fi eliminată, ori suma necesară pentru ”ruperea” angajamentului va fi crescută.
Etichete: real madrid , germania , jurgen klopp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
O nouă plecare din Superliga: 500.000 de euro!
Alte Sporturi
Întâlnire de gradul zero la Goodwood 2026
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăFCSB a anunțat primul transfer al verii: un fundaș din Martinica!
Pentru jucătorul format în fotbalul francez urmează astfel prima experiență din carieră în afara...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăO nouă plecare din Superliga: 500.000 de euro!
Mijlocașul Tidiane Keita (29 de ani) a părăsit formația din Gruia și a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăElveția – Bosnia-Herțegovina 4-1, în Grupa B. Rezervele Vargas și Mazembi au strălucit în California!
Elveția – Bosnia-Herțegovina 4-1 (Manzambi 74, 90, Vargas 84, Xhaka 90+7/ Mahmic 90+3) Echipele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăDacia confirmă oficial a doua generație Spring. Produsă în Europa, preț sub 18.000 de euro
Dacia a confirmat astăzi, printr-un comunicat oficial, ceea ce industria anticipa de luni de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login