
Victor Piţurcă (69 de ani) a comentat scandalul dintre selecţionerul Mircea Lucescu (80 de ani) şi Răzvan Marin (29 de ani). Selecţionerul a declarat că nu avea de gând să îl folosească pe Răzvan Marin în meciul cu Austria, profitând de problema musculară a acestuia.
Mircea Lucescu i-a criticat pe Răzvan Marin şi Nicolae Stanciu (32 de ani), concluzionând că echipa naţională a pierdut mijlocul terenului în meciul cu Cipru. Cipru – România s-a terminat 2-2, după ce naţionala a condus cu 2-0.
Mircea Lucescu: “Nu sunt de acord nici cu ce a spus Răzvan Marin, nici cu ce a spus Mircea Lucescu”
“(n.r: Ca fost selecţioner, vă place ce se întâmplă acum la echipa naţională?) Acum, în ultimul timp, îmi place. Am câştigat cu echipa cea mai valoroasă din grupă. Este bine.
După meci, desigur că nu mi-au plăcut declaraţiile, dar sper să se revină la un climat bun, pentru că Mircea Lucescu e un antrenor cu o mare experienţă şi am văzut că deja a dat nişte declaraţii care au mai calmat lucrurile.
Echipa naţională are nevoie de linişte, de absolut toţi jucătorii valoroşi şi împreună să facă lucruri bune.

Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
Alte Sporturi
S-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDoi jucători părăsesc lotul României. Decizia luată de Gică Hagi
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPopești-Leordeni – Poli Timișoara 2-3, Digi Sport 1. Show la Clinceni: Chițu a bifat ”dubla” | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login