Ioan Andone, unul dintre bunii prieteni al lui Helmut Duckadam, a venit astăzi la Arena Naţională, unde i-a adus un ultim omagiu marelui portar. Fanii sunt așteptați astăzi la cel mai mare stadion din ţară pentru a-i aduce un ultim semn de recunoștință ”Eroului de la Sevilla”.
Helmut Duckadam va fi incinerat, aşa cum şi-a dorit, a transmis familia.
Ioan Andone, mesaj emoţionant după priveghiul lui Helmut Duckadam
Chiar dacă pe teren erau rivali, unul la Dinamo şi altul la Steaua, pe Ioan Andone şi Helmut Duckadam i-a legat o mare prietenie. Fostul fotbalist a fost în stare de şoc atunci când a auzit vestea cumplită. ”Eroul de la Sevilla” a murit luni, 2 decembrie, la Spitalul Militar din Bucureşti.
Andone a vorbit cu jurnaliştii după ce a părăsit Arena Naţională. După priveghi, fostul fotbalist a transmis un mesaj emoționant despre bunul său prieten. Mai mult, acesta a mărturisit că adevăratele valori ale României nu au fost niciodată apreciate cât timp erau în viaţă.
”Am pierdut un mare om. Când începem cu om, cum a fost ca persoană, ca tot ce vrei, un mare prieten, jucător nu mai vorbim. Cred că e singurul portar din istoria fotbalului care a apărat patru penaltiuri şi care a adus Liga Campionilor în România.
Din păcate, viaţa nu ne iartă, din păcate. Acum trei săptămâni am fost la înmormântarea lui Nicşa, avea 66 de ani. Trebuie să începem să avem grijă de noi. Să ne controlom mai mult, să avem mai multă grijă de noi. Stresul pe care l-am trăit, acum se simte. Normal un om începe să-şi facă probleme pe la 75-80 de ani, mă doare aia, mă doare aia.
El a avut probleme din timpul carierei de jucător. Ursu, cum îi spuneam noi s-a lăsat foarte devreme. S-a retras foarte devreme din fotbal. Din păcate trăim momente din astea, se duc încet, încet, foarte mari fotbalişti ai României.
Multe amintiri. 1-1 la Arad. Când juca la UTA. Eu aveam 19-20 de ani, când Nea Mircea Lucescu a ratat un penalti, l-a apărat Helmut. S-a terminat 1-1. După, am fost colegi la naţională. Prieteni buni, noi ardelenii eram cam prieteni.
Din păcate, la noi, niciodată valorile sau oamenii care au făcut ceva pentru România, care au făcut ţara cunoscută în afară, nu au fost respectate. Din păcate. Poate în viitor. Să ştiţi că eu unul nu mă aştept la recunoştinţă”, a declarat Ioan Andone, după ce a plecat de la Arena Naţională.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘtefan Baiaram, întrebat dacă a jucat ultimul meci pentru Craiova: ”Sunt mândru de ce am realizat”
După succesul cu 4-1 din tur, oltenii au trecut fără emoții mai departe și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFilipe Coelho a temperat entuziasmul după calificare: ”Nu e normal”
Universitatea Craiova și-a îndeplinit fără emoții obiectivul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
Fostul fundaș a povestit cum o partidă de rummy s-a transformat într-o bătaie în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnglia – Argentina 1-2. Nebunie la Atlanta! Enzo Fernandez și Lautaro Martinez au marcat pe final, iar sud-americanii s-au calificat în finala Mondialului
Cine se impune va juca în ultimul act contra Spaniei, care a trecut marți...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login