-
UCL: Olympiacos – Pafos, miercuri, 19:45, DGS 1
-
UCL: Ajax – Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
Oaspeții au deschis scorul prin Weah (22), dar madrilenii au întors rezultatul datorită celor două penalty-uri transformate de Mbappe (29, 81). Realul a jucat în inferioritate numerică din minutul 72, după ce Carvajal a văzut direct cartonașul roșu, în urma unei faze în care l-a lovit cu capul în figură pe Rulli, portarul lui Marseille.
VIDEO Rezumat Real Madrid – Marseille 2-1
Ilie Dumitrescu nu a înțeles de ce Xabi Alonso l-a ținut pe bancă pe Vinicius Junior până în minutul 63 + Gică Craioveanu: ”Mbappe este de departe cel mai bun jucător din lume”
Ilie Dumitrescu a analizat partida de pe ”Bernabeu” și s-a declarat contrariat de faptul că Xabi Alonso a început jocul cu Vinicius Junior pe banca de rezerve. Brazilianul a fost aruncat în luptă în minutul 63, în locul lui Rodrygo, și a fost la originea fazei celui de-al doilea penalty acordat în favoarea lui Real Madrid.
”Real a jucat 4-2-3-1, cu Rodrygo, Mastantuono și Guler, în spatele lui Mbappe. Guler susține foarte mult atacul, dar are o rază mare de acțiune, coboară foarte mult și face conexiunea între compartimente. Real a început foarte bine, a avut câteva ocazii de gol, dar posesia a avut-o Marseille.
Totuși, e nevoie de ceva timp și pentru Mastantuono și pentru Arda Guler, să îmbrace tricoul de lider și să facă diferența. Până la urmă, mută inspirat (n.r.- Xabi Alonso). A riscat (n.r.- după eliminarea lui Carvajal), a făcut două linii de 4, plus Mbappe în față, cu Vini și Brahim Diaz.
Vini Junior e un jucător care intră în adversar, forțează, încearcă să ia acțiuni individuale, să creeze dezechilibru. A fost un moment delicat pentru Real, după ieșirea lui Carvajal. Ăsta nu e un exemplu de căpitan, să te duci acolo și să faci gestul ăla, să iei cartonaș roșu.
Vini (n.r.- Vinicius Junior) ajută enorm și se pare că nu e în grațiile lui Alonso. OK, ești un antrenor cu potențial, dar îți lipsește experiența de a gestiona un vestiar foarte important, ca la Real Madrid. La Leverkusen, el a creat grupul ăla care a făcut performanță.
Nu mi se pare normal să ai reacția asta cu un jucător care are un statut, poți să gestionezi diferit. Ai văzut că nu a avut reacție la meciul cu Real Sociedad, dar nu vii să dai exemplu cu el, să-l pui pe bancă. Nu cred că e abordarea potrivită.
Până la urmă, în seara asta, Vini te-a ajutat. Eu l-am văzut pe Vini Junior alergând ca un nebun. Băiatul ăsta, dacă știi să lucrezi cu el, face orice pentru tine ca antrenor”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Euro Fotbal.
În schimb, Gică Craioveanu consideră că antrenorul Realului a avut dreptate să-l lase pe bancă pe Vinicius, după prestația slabă a acestuia din meciul precedent, cel cu Real Sociedad (2-1), dar mai ales ca urmare a gesturilor brazilianului din momentul în care a fost schimbat cu Garcia, la San Sebastian.
”Grande” a dat și un verdict categoric și a numit fotbalistului momentului: ”Mbappe e cel mai bun jucător din lume în acest moment. De departe. Față de Lamine Yamal, marchează”.
VIDEO Ilie Dumitrescu, după Real Madrid – Marseille 2-1
Clasamentul din UEFA Champions League
Etichete: xabi alonso , ilie dumitrescu , vinicius junior , real madrid marseille , video real – marseille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a spus Gică Hagi la începutul Cupei Mondiale 2026
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăWayne Rooney nu s-a mai abținut, după Anglia – Argentina 1-2: ”Sunt devastat. Nu am mai știut ce să facem”
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRecord nemaiauzit la Anglia – Argentina: primul meci din istoria Cupei Mondiale la care se întâmplă așa ceva
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLionel Messi, UNIC în istoria Cupei Mondiale, după ce a făcut în finalul meciului cu Anglia din semifinale
Tenis: WTA Iași, ziua 3, joi, 11:30, DGS 2 Europa League: ”U” Cluj –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login