
Novak Djokovic a auzit ce a zis Carlos Alcaraz într-un cor de fluierături şi i-a dat replica. Finaliştii din 2023 de la Wimbledon se vor reîntâlni şi în ultimul act al ediţiei din 2024. În urmă cu un an, Carlos Alcaraz se impunea în faţa sârbului, la capătul unui meci epic.
După cele două semifinale, finaliştii au avut discursuri savuroase, chiar dacă Alcaraz i-a „enervat” pe englezi, în timp ce vorbea, în paralel, şi despre finala EURO 2024, dintre Spania şi Anglia.
Novak Djokovic a auzit ce a zis Carlos Alcaraz într-un cor de fluierături şi i-a dat replica: „Poate peste 15 ani”
Încrezător că poate câştiga din nou, încurajat şi de succesul din urmă cu un an, Alcaraz a spus că duminică va fi o zi grozavă pentru sportul spaniol, moment în care publicul de pe terenul central a huiduit:
„Nu o să fie ceva nou pentru mine. Ştiu ce voi simţi deoarece am mai fost în acest punct. Trebuie să fac lucrurile pe care le-am făcut anul trecut şi care m-au ajutat.
Ziua de duminică va fi o zi grozavă pentru Spania. (n.r. publicul a început să huiduie). Am zi că va fi o zi grozavă, nu că o să câştigăm. O să fie distractiv”, a declarat Carlos Alcaraz, cu zâmbetul pe buze, potrivit eurosport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPSG, calificare istorică în finala Champions League după ”nebunia” cu Bayern Munchen
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIureș la Munchen! Pe cine au dat vina nemții, după eliminarea lui Bayern din semifinalele Ligii Campionilor
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Dați-i Balonul de Aur!” S-a cerut trofeul, după Bayern – PSG, în semifinalele Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăManuel Neuer și-a atacat subtil colegii, după eliminarea lui Bayern din Champions League
Liga 2: Steaua – Sepsi, joi, 19:00, DGS 1 Europa League: Aston Villa –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login