
Noul transfer al Rapidului, Benjamin Siegrist, a dat cărţile pe faţă, la o zi după ce a fost prezentat oficial. Portarul a transmis că Neil Lennon l-a convins să semneze cu giuleştenii.
Rapid a mai efectuat un transfer, în această vară, şi şi-a asigurat serviciile unui portar adus de la Celtic. Acesta se va duela cu Marian Aioani, pentru postul de titular.
Noul transfer al Rapidului a dat cărţile pe faţă
Benjamin Siegrist a dezvăluit că a fost sunat de Neil Lennon, antrenor pe care îl cunoaşte din Scoţia. Portarul s-a declarat convins că o poate ajuta pe Rapid să-şi îndeplinească obiectivele.
De asemenea, Siegrist a transmis că este extrem de încântat că poate fi antrenat de o legendă a lui Celtic. Acesta nu se teme de concurenţa pe care o va avea la Rapid, mărturisind că e gata să înceapa o nouă provocare.
„Am primit un telefon de la ei și am discutat despre viziunea lui despre mine, despre club. Mi-a zis că are nevoie de mine să ajut și să ne îndeplinim obiectivele. Am jucat doar împotriva lui și știe ce pot face. Sunt sigur că pot ajuta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăThibaut Courtois și-a anunțat decizia, la 34 de ani
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMan. City – Norwich, LIVE VIDEO 21:30, digisport.ro. Echipele | Ultimul „bilet” pentru turul 4 al Cupei Ligii Angliei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLevski – RB Salzburg 0-1 / OFI – Hoffenheim 1-0, ACUM, la DGS 1 și 2. Programul și rezultatele din Europa League
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCFR Cluj l-a dat afară, iar acum are 20 de goluri marcate în acest sezon
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login