
Alanyaspor a ajuns la trei etape consecutive fără victorie în Superliga Turciei, după ce echipa pentru care evoluează Ianis Hagi și Umit Akdag a pierdut duminică pe terenul celor de la Kasimpașa, în cadrul etapei cu numărul 30.
Mijlocașul echipei naționale a fost rezervă în cadrul acestei dispute, dar a fost introdus pe teren în minutul 61, la un minut după golul marcat de gazde.
Ianis Hagi, fără realizări în Kasimpașa – Alanyaspor 1-0
Cu Umit Akdag titular și Ianis Hagi pe bancă, Alanyaspor a înregistrat al nouălea eșec din actuala ediție de campionat, echipa celor doi fiind învinsă pe terenul lui Kasimpașa, scor 1-0.
Irfan Can Kahveci a deschis scorul în minutul 60 pentru gazde, iar la un minut distanță, a fost introdus pe teren și Ianis Hagi, acesta luându-i locul lui Yalcin.
Internaționalul român nu a avut mari realizări și nu a influențat scorul final de pe tabelă, el fiind notat de către cei de la Sofa Score cu 6,7. 16 atingeri a avut acesta în total, fără să expedieze măcar un șut spre poartă.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăUniversitatea Craiova – U Cluj 2-0. Start „nebun” în Bănie! Oltenii fac spectacol. Mendy a fost eliminat
Min. 9: GOOOOL! Ce început de meci în Bănie! Assad Al-Hamlawi dublează avantajul oltenilor....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăFanii olteni, banner xenofob la “finala” de titlu cu U Cluj! Nu i-au iertat nici pe Atanas Trică şi Ţicleanu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Fanii Universităţii Craiova i-au atacat pe cei de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăCristi Chivu, săgeți către Simone Inzaghi după eventul cu Inter: „Nu a fost ușor să îndreptăm ce s-a greșit anul trecut”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ După fluierul final, tehnicianul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăMesajul emoţionant al lui David Matei la golul reuşit cu U Cluj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Imediat după ce a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login