Dan Petrescu a cerut o revenire de senzație la CFR Cluj, iar jucătorul a reacționat imediat. Este vorba despre fundașul Yuri Mathias, legitimat în prezent la Neftci Baku, în Azerbaidjan.
Fundașul a plecat de la CFR Cluj în vara anului trecut, în schimbul sumei de 400.000 de euro, atunci când la echipa azeră era antrenor Adrian Mutu. Acesta mai are contract până în vara lui 2025 cu Neftci.
Dan Petrescu a cerut o revenire de senzație la CFR Cluj, iar jucătorul a reacționat imediat
După ce a auzit că Dan Petrescu îl vrea înapoi la CFR Cluj, Yuri a oferit o reacție sinceră. Jucătorul de la Neftci a recunoscut că s-ar întoarce în România, dacă situația îi va permite.
„Am tot citit știrile în ultima perioadă, dar eu nu știu nimic în privința unei reveniri la CFR Cluj. Totuși, după cum bine știți și dumneavoastră, la fotbal orice este posibil! Eu știu că acolo la CFR Cluj sunt apreciat, dar și în România. Așa că normal că m-aș întoarce dacă s-ar ivi această posibilitate. Din păcate, văd că echipa nu merge acum prea bine și sper să-și revină.
Eu urmăresc fiecare meci din Liga 1, sunt la curent cu ce se întâmplă în prima ligă din România. După cum știți, am învățat și limba, am mulți prieteni în România. Mai ales cu Fică sunt prieten bun”, a spus Yuri, potrivit prosport.ro.
Motivul pentru care Dan Petrescu nu a ajuns încă la CFR Cluj
Liviu Ganea, fost jucător al celor de la CFR Cluj, este de părere că Dan Petrescu nu are de ce să vină în Gruia, până la finalul sezonului.
Acesta a spus că „Bursucul” nu ar trebui să își asume jocurile slabe pe care actualul lot al echipei le-ar putea face și sub comanda sa.
„Eu nu cred că va prelua echipa mai devreme. De ce să își asume acum tot ce se întâmplă la echipă?
Reclamă 4 / 0/3
Păi, dacă vine acum Dan Petrescu și echipa mai suferă niște eșecuri și mai ia patru goluri într-un meci…. Deși, dacă vine Dan Petrescu și antrenează el, niciodată echipa nu mai ia atâtea goluri într-un meci, niciodată.
Dar, așteaptă să preia echipa de la vară, să facă el cantonamentul, plus că și lotul trebuie reîmprospătat. CFR nu are un vestiar în acest moment. Trebuie jucători care vor să facă performanță”, a spus Liviu Ganea, la digisport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăDan Șucu, afacere de 5 milioane de euro cu Rinat Ahmetov
Dan Șucu este gata să dea o lovitură importantă pe piața transferurilor: Genoa, echipa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmă343,7 milioane € pentru Jose Mourinho. Luxul pe care și l-a permis Real Madrid
Real Madrid a învins Espanyol, iar golul victoriei a venit de la un jucător...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăȘi-au vândut vedeta echipei cu 1,5 milioane de euro. Fotbalistul va evolua în străinătate
Atacantul format la Academia Hagi a atras rapid atenția după evoluțiile excelente din primele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăAfacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
Investiția este una dintre cele mai importante dezvoltări pregătite de compania românească în zona...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login