-
Champions League: Inter – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: FC Argeș – CSM Reșița, marți, 19:00, DGS 1
- Partida dintre cele două formații este programată pe 6 mai (marți), de la 22:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Hansi Flick: ”Când am început sezonul, nimeni nu s-ar fi gândit că vom realiza atâtea până acum”
La conferința de presă premergătoare acestui duel, Hansi Flick (60 de ani), antrenorul Barcelonei, a avut, printre altele, un mesaj pentru cei i-au contestat calitățile la începutul sezonului, când a fost instalat la ”cârma” grupării blaugrana.
Germanul a evidențiat că a reușit să aducă Barcelonei până în acest punct al stagiunii deja două trofee (Supercupa Spaniei și Cupa Regelui) și că se află în continuare în luptă pentru încă două (trofeul UCL și titlul în La Liga).
”Am câștigat două trofee și avem o miză importantă săptămâna aceasta. Ceea ce apreciez cel mai mult este că jucătorii mei se simt bine și sunt entuziaști. Asta mă face mândru.
Când am început sezonul, nimeni nu s-ar fi gândit că vom realiza atâtea până acum… Vrem să ne bucurăm de fotbal și vrem ca fanii să se bucure de acest sport”, a spus Flick, la conferința de presă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dacă o va elimina pe Inter în semifinale, Barcelona o va întâlni în ultimul act al Ligii Campionilor pe câștigătoarea ”dublei” Arsenal – PSG (în turul din Anglia francezii s-au impus cu 1-0).
VIDEO Rezumat Barcelona – Inter, scor 3-3
Etichete: inter , barcelona , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăExperții Digi Sport, după prima repriză dintre CFR – ”U” Cluj: ”Nu are cu cine” / ”Are forța să revină”
”U” Cluj o conduce pe CFR la pauză, scor 2-1, în etapa a 2-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAprobat în unanimitate! Decizie istorică în Turcia, după transferul lui Mohamed Salah
Mohamed Salah (34 de ani) a devenit idol peste noapte în Turcia, după transferul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăManchester City – Brighton 1-2, DGS 4. Liverpool – Chelsea 1-1, DGS2. Arsenal, eliminată de o echipă de liga a patra
Cupa Ligii Angliei a revenit cu o adevărată surpriză pe canalele Digi Sport. În...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCFR-U Cluj 1-2, ACUM, DGS 1 / Dinamo-Chindia 5-2 / Corona Brașov-FC Argeș 0-3. Programul și rezultatele
Cupa României a revenit marți, 27 octombrie, cu etapa a doua din faza grupelor,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login