Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Neluţu Varga pregăteşte o lovitură uriaşă la CFR Cluj. Patronul clujenilor a dezvăluit care sunt principalii doi antrenori puşi pe listă, pentru înlocuirea lui Daniel Pancu.
Actualul tehnician de la CFR Cluj e foarte aproape de revenirea la Rapid. Situaţia de la clubul din Giuleşti este una extrem de delicată, Costel Gâlcă fiind ca şi plecat, la finalul sezonului.
Neluţu Varga pregăteşte o lovitură uriaşă la CFR Cluj: Dan Petrescu şi Edi Iordănescu, pe lista înlocuitorilor lui Daniel Pancu
Neluţu Varga a declarat că nu mai puţin de şapte antrenori are pe listă, în cazul plecării lui Daniel Pancu. Dan Petrescu şi Edi Iordănescu sunt principalele variante ale patronului din Gruia.
“Nu stăm într-un antrenor sau jucător niciodată. Are parte în continuare de sprijinul meu, dar, dacă vrea să plece, poate să o facă. Dragoste cu forța nu se poate. Avem 7 pe listă, prioritățile sunt Dan Petrescu și Edi Iordănescu, dacă pleacă Daniel Pancu. Dacă va fi cazul, instant vom pune pe cineva.
CFR nu va muri niciodată. Anul acesta am lăsat-o mai moale că am stat eu departe de echipă, m-am preocupat de afacerile mele, departe de casă. În secunda în care revin în țară în forță, lucrurile se vor schimba total”, a declarat Neluţu Varga, conform digisport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăFilipe Coelho a pregătit surprize la Supercupa României cu ”U” Cluj: ”Vor fi schimbări”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmă”Talismanul” Japonia! Statistica spune cum Norvegia poate să câștige Cupa Mondială
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăRugby Nations Championship | Africa de Sud – Scoția ACUM, DGS 1 | Anglia a dat de pământ cu Fiji. Programul etapei a doua
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăJurgen Klopp și-a dat acordul: așteptat să semneze și să revină pe bancă!
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login