
Neluţu Varga a oferit declaraţii despre viitorul lui Ciprian Deac la CFR Cluj, în ziua în care acesta împlineşte vârsta de 40 de ani. Patronul clujenilor şi-a exprimat dorinţa ca mijlocaşul să continue alături de echipa din Gruia şi după ce îi va expira contractul, în vară.
Varga speră să-l convingă pe Deac să accepte un post în conducerea clubului CFR Cluj. Mijlocaşul ar putea deveni noul vice-preşedinte al clujenilor, din sezonul viitor.
Neluţu Varga, anunţ despre viitorul lui Ciprian Deac la CFR Cluj
De asemenea, Neluţu Varga i-a transmis un mesaj superb lui Ciprian Deac, despre care susţine că e un adevărat lider la CFR Cluj, echipă alături de care a cucerit 14 trofee.
“M-aş bucura să-i transmit şi eu pe această cale o felicitare de ziua lui. Pentru mine a însemnat liderul cel mai important, el şi Camora, al tuturor timpurilor de când sunt eu în fotbal.
Doi: este un exemplu de urmat pentru toţi cei din academie şi inclusiv pentru cei de la seniori. Este un membru marcant al clubului CFR, când spui “CFR” spui şi Ciprian Deac, şi Camora, şi Iuliu Mureşan, spui tot ce au însemnat victoriile, trofeele şi performanţa.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIoan Andone a văzut ce s-a întâmplat în ultimul meci din SuperLigă și nu s-a ferit: „Nu mi-a venit să cred”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Gafă monumentală”: au mers să se intereseze de Kylian Mbappe și au spus „PAS”!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRodri a pus mâna pe telefon și l-a sunat, după ”șocul” avut la primul său meci titular la Barcelona
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”M-a enervat Mourinho”. Ce i-a spus Cristi Chivu lui Victor Pițurcă, după Real Madrid – Inter
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login