
Cu Elveția au venit toți la sărbătoare, mamă ce ne-am calificat. Cu Andorra au fost copiii, a fost atmosfera mai frumoasă.
La Cupa Liceelor e atmosferă mai frumoasă decât ce a fost aseară. Nu e normal, m-am pus în pielea jucătorilor. Mergem împreună la un amical al Turciei sau al Italiei, să vedem cum tratează oamenii ăia”, a spus Daniel Pancu, la digisport.ro.
Edi Iordănescu, dorit de Panathinaikos
Din informațiile AS.ro, tehnicianul primei reprezentative este dorit de omul care se află în conducerea lui Panathinaikos. Este vorba despre aceeași persoană care, în trecut, a fost „șeful” celor de la AEK Atena.
Edi Iordănescu a fost dorit de AEK Atena, în trecut, iar acum conducătorul grec trage de selecționerul României să-l aducă la marea rivală. Conform informațiilor Antena Sport, șansele ca Edi Iordănescu să ajungă la Panathinaikos sunt infime.
Grecii își doresc să își pună antrenor în zilele următoare, ceea ce face imposibilă numirea lui Iordănescu, care va merge cu naționala la turneul final din Germania.
Selecționerul se află în discuții și cu FRF, pentru prelungirea contractului care expiră după EURO 2024.
„(n.r. legat de contract) Nu cred că vă așteptați să vorbesc despre asta acum. Focusul este total către echipă. Hai să lăsăm timpul să răspundă, momentan ne concentrăm pe EURO”, a spus Edi Iordănescu, în exclusivitate pentru AntenaSport.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA plecat de la CFR Cluj și i-a spus ”DA” FCSB-ului, după umilința cu Universitatea Craiova!
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login