Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Liverpool a obţinut o victorie cu 4-2 într-un meci de pregătire împotriva altei echipe din Premier League, Sunderland, la debutul lui Andoni Iraola pe banca tehnică, dar succesul a venit cu un preţ, fotbalistul Joe Gomez suferind o accidentare, informează Reuters.
Gomez, un fundaş în vârstă de 29 de ani, a părăsit terenul în primele 10 minute ale meciului de la Nashville, iar golurile marcate de Kieran Morrison, Dominik Szoboszlai, Federico Chiesa şi Lewis Koumas au adus victoria echipei Liverpool.
Andoni Iraola, debut cu victorie la Liverpool
„Sunt multe lucruri de corectat, evident, e prima zi. Se simţea greutatea în picioare, jucătorii s-au antrenat”, a declarat Iraola într-un interviu pentru site-ul clubului.
„Aşadar, ne-a lipsit puţină prospeţime. Dar acest lucru ne oferă un bun punct de plecare pentru a îmbunătăţi lucrurile. Probabil că cea mai proastă veste a fost, chiar de la început, accidentarea lui Joe. Eram bucuroşi pentru că parcursesem aproape toată perioada de pregătire fără să pierdem niciun jucător. Din păcate pentru noi, l-am pierdut pe Joe chiar la început”, a adăugat tehnicianul.
Spaniolul a adăugat că fundaşul central Jeremy Jacquet, al cărui sezon precedent a fost întrerupt prematur din cauza unei accidentări la umăr, înainte de transferul său din vară la Liverpool, va lua, cel mai probabil, parte la pregătirile din intersezon.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăI-a spus ”DA” Barcelonei, dar a semnat cu Real Madrid! Florentino Perez plătește o sumă uriașă
UCL: Bayern Munchen – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 1 UCL: Fenerbahce – Roma, joi,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDeco a răbufnit: ”E un scandal mondial că Pedri și Raphinha nu sunt nominalizați la Balonul de Aur!”
Deco, directorul sportiv al FC Barcelona, a acordat un interviu pentru programul ”El Món...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDeco a răbufnit: ”E un scandal mondial că Pedri și Raphinha nu sunt nominalizați la Balonul de Aur!”
Deco, directorul sportiv al FC Barcelona, a acordat un interviu pentru programul ”El Món...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA jucat sub comanda lui Gică Hagi și a dat verdictul în privința ”Regelui”: ”Aveam 7-8 goluri date și eram tot rezervă”
Considerat una dintre speranțele fotbalului românesc în urmă cu mai mulți ani, Adi Petre...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login