
În urmă cu trei ani, fiul lui Leonard Doroftei, Adrian (26 de ani), se afla faţă în faţă cu o investiţie de câteva sute de mii de dolari pe care urma să o facă într-o maşină, dar un gând l-a făcut să renunţe la idee.
Cel care a făcut o mică avere din imobiliare, în Canada, s-a gândit la situaţia în care se află mulţi români care nu au din ce trăi şi i s-a părut un gest nepotrivit de a cheltui sute de mii de dolari pentru un moft.
Adrian Doroftei a renunţat la cumpărarea unei maşini
“Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept.
Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru minel
Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă”, spunea în urmă cu 3 ani fiul lui Doroftei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăMbappe și Vinicius, criticați dur în presa spaniolă: gestul controversat la startul partidei Elche – Real Madrid
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăLiverpool – Tottenham 3-1. ”Cormoranii” merg mai departe în Cupa Ligii Angliei. Toate rezultatele zilei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăRadu Drăgușin, OUT la pauză! Nota primită după ce Fiorentina s-a calificat în optimile Cupei Italiei
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăElche – Real Madrid 2-3. Victorie în prelungiri pentru ”Galactici”! / Rayo Vallecano – Espanyol 2-1. Trupa lui Andrei Rațiu, la al doilea succes din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa Laegue: Omonia –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login