
Detaliul remarcat la Edi Iordănescu, înainte de România – Olanda
Detaliul remarcat de Ştefan Iovan la Edi Iordănescu, înainte de partida dintre România şi Olanda. Fostul jucător a avut doar cuvinte de laudă la adresa selecţionerului, pentru cum a reuşit să-i motiveze pe jucători la EURO 2024.
Ştefan Iovan a declarat că Edi Iordănescu a reuşit să creeze o unitate în cadrul echipei naţionale, fapt care până în prezent nu a existat la nicio generaţie.
Fostul jucător al Stelei a declarat că „tricolorii” pot produce surpriza în duelul cu Olanda, prin spiritul şi curajul de care au dat dovadă până acum, la EURO 2024.
„Ce a reușit Edi Iordănescu să facă e că i-a făcut pe jucători să creadă că sunt mai buni decât cred ei că sunt, ceea ce e un lucru extraordinar. De aici vin din toate! A reușit să creeze o coeziune, o unitate care nu a existat la nicio generație până acum! Plus încrederea pe care le-a transmis-o jucătorilor noștri. E ceva fanstastic!
Olandezii au jucători care evoluează la echipe mai bune, la cluburi importante. Dar și noi avem acum această stare de spirit și curaj, care au crescut fantastic. Am demonstrat că, dacă alergăm cu toții și suntem uniți, nu mai contează unde joacă adversarii. Așa ar trebui să fie și cu olandezii.
Dacă toți au un singur gând, acela de a câștiga, atunci sunt șanse. Ai noștri au practicat un joc frumos, cel puțin în primul meci, cu Ucraina. Au avut șansa lor și în cel de-al doilea meci (n.r. – cu Belgia, 0-2), chiar dacă am avut ocazii de poartă mai puține”, a declarat Ştefan Iovan, conform gsp.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăManchester United – Manchester City 0-1. „Cetățenii” se impun în inferioritate numerică! Erling Haaland, de neoprit
Manchester United – Manchester City / Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăJurnal Antena Sport | Marea provocare
Home | Jurnal Antena Sport | Jurnal Antena Sport | Marea provocare Video Pasionaţii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăFoden, gest incredibil în derby-ul Man United – Man City! Primul roșu din carieră după ce l-a lovit cu ambele picioare pe Bruno
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Marele derby al orașului...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMetz – Gloria Bistrița 40-26, în EHF Champions League. Campioana Europei, mult prea bună pentru campioana României
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login