Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Meciul din MLS dintre CF Montreal și Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, a fost marcat de o scenă îngrijorătoare. German Berterame, unul dintre atacanții trupei din Florida, s-a ciocnit cu un adversar și a rămas inconștient pe gazon, medicii fiind nevoiți să intervină urgent pe teren.
Faza respectivă s-a petrecut în minutul 70, când scorul era 0-0, iar campioana din MLS căuta golul prin care să deblocheze tabela. Berterame s-a angajat într-un duel aerian cu Efrain Morales, unul dintre fundașii centali ai lui CF Montreal, care a avut o intervenție întârziată și l-a lovit din spate pe adversarul său.
Berterame, lăsat inconștient de adversarul său. Starea actuală a jucătorului
Arbitrul întâlnirii a acordat imediat lovitura de la 11 metri, însă panica s-a instaurat pe teren, pentru că atacantul lui Inter Miami rămăsese inconștient pe gazon. Jucătorii i-au cerut imediat echipei medicale să intre pe teren, după care și-a făcut apariția și ambulanța, care l-a transportat pe Berterame la spital.
The incident involving German Bertrame, hopefully there are no serious injuries#Montreal #InterMiami #MLS pic.twitter.com/eK0r5DiGXm
— avprhmt (@avprhmt) July 26, 2026
Din fericire, situația atacantului mexican nu este una gravă, antrenorul lui Inter Miami, Guillermo Hoyos, confirmând că jucătorul său e în prezent conștient: „E bine. Lovitura a fost foarte puternică, dar se recuperează„.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția lui Mircea Sandu, după ce a aflat că finala Europa League 2028 se va juca la București
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNota primită de Andrei Rațiu, la primul meci pentru Rayo după ce Jose Mourinho l-a lăudat! Românul a intrat în istorie
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a auzit ce a zis Adrian Mutu de Denis Drăguș și a cerut să intre în direct: ”Nu concep”
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElche – Real Madrid 0-0, ACUM, DGS 1 / Rayo Vallecano – Espanyol 2-1. Trupa lui Andrei Rațiu, la a doua victorie din La Liga
Europa League: AC Milan – Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1 La Liga: Elche –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login