
Mohamed Salah a reuşit să îl egaleze pe legendarul Steven Gerrard într-un top extrem de important. Egipteanul are cifre impresionante în sezonul care poate să fie ultimul în tricoul celor de la Liverpool. Asta pentru că faraonul nu s-a înţeles, momentan cu şefii de pe Anfiled Road în privinţa prelungirii contractului scadent în vară.
Mohamed Salah se află la meciul cu numărul 73 în UEFA Champions League pentru Liverpool. Astfel, jucătorul egiptean l-a egalat în acest top pe fostul mare căpitan al cormoranilor, Steven Gerrard.
Salah l-a egalat pe Steven Gerrard
Mohamed Salah încearcă să îl depăşească pe Steven Gerrard. Asta se poate întâmpla dacă Liverpool o depăşeşte pe PSG. După ce a câştigat cu scorul de 1-0 în tur, liderul din Premier League suferă pe propriul teren. Este condusă cu 1-0, după reuşita lui Dembele.
Conform celor de la Opta, cei doi sunt depășiți doar de un alt nume mare din istoria celor de la Liverpool. Este vorba despre un alt fost căpitan de pe Anfield Road, Jamie Carragher. Fostul fundas are 80 de prezențe. La capitolul trofee câştigate în Champions Steven Gerrard şi Mo Salah sunt la egalitate. Asta pentru că fostul mare număr 8 are acest trofeu în palmares în 2005. Egipteanul a adus trofeul pe Anfield în 2019. Africanul are mai multe goluri înscrise în cea mai importantă competiție inter-cluburi, 44 față de doar 21 ale lui Gerrard. Are și mai multe pase decisive, 17 față de 14. Asta se întâmplă şi pentru că Salah joacă în poziţia de al doilea vârf, în timp ce Gerrard era mijlocaş.
Cel mai mare minus din cariera lui Gerrard este faptul că nu a reuşit să ia titlul în Premier League cu Liverpool. În schimb, Salah are deja acest trofeu în palmares şi este aproape de a-l câştiga pe al doilea, la finalul acestui sezon. Asta pentru că Liverpool are un avans de 15 puncte în faţa celor de la Arsenal, în acest moment.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtletico Madrid – Real Sociedad, Live Video, 22:00, Digi Sport 2. Finala Cupei Spaniei
SuperLiga: Dinamo – U Cluj, sâmbătă, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Unirea Slobozia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă“Văd să rămână și din vară”. Fostul coleg al lui Rădoi crede într-o “împăcare” între antrenor și Gigi Becali
Ruptura de la FCSB dintre Gigi Becali și Mirel Rădoi care l-ar fi convins...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDINAMO – U CLUJ LIVE TEXT (21:00) Kopic vrea a treia victorie cu U Cluj din acest sezon. Echipele probabile
Raul Marian Oprut si Issouf Macalou in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNebunie la Campionatul Mondial 2026: New Jersey anunţă preţuri de 10 ori mai mari pentru biletele de transport
Biletele de transport public dus-întors pentru meciurile Cupei Mondiale din New Jersey vor costa...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login