-
UECL: Sarajevo – Universitatea Craiova, joi, 22:00, DGS 1
-
UECL: Ararat-Armenia – ”U” Cluj, joi, 19:00, DGS 1
Adamu Alhassan (65) a marcat singurul gol al meciului Shkendija – FCSB.
MM Stoica face apel la fani, cu o săptămână înainte de returul cu Shkendija: ”Primul moment greu din ultimii doi ani”
A doua zi după meciul din Macedonia de Nord, Mihai Stoica a recunoscut că echipa nu trece prin cel mai bun moment. Totuși, acesta speră ca miercurea viitoare, FCSB să se impună la returul cu Shkendija, iar ”Roș-Albaștrii” să se califice în turul trei preliminar din Champions League.
Totodată, MM Stoica a făcuta apel la fani să vină în număr cât mai mare pe Arena Națională pentru a-i încuraja pe elevii lui Charalambous și Pintilii.
”Este primul moment greu din ultimii doi ani. Și, ținând cont de așteptări, probabil cel mai greu din ultimul deceniu.
Nu ignor meciul cu Farul, dar simt nevoia să mă refer la ce va fi pe Arena Națională. Și nu doar pe teren, ci – mai ales – în tribune.
Miercuri, pe 30 iulie, vom afla dacă echipa care a dominat autoritar Liga 1 în ultimii doi ani și a jucat 64 meciuri oficiale în ultimul sezon are suporteri care înțeleg că e mare nevoie de aportul lor pe stadion.
Nu doar pe rețele”, a scris MM Stoica, pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Meciul retur dintre FCSB și Shkendija, la București, peste o săptămână
Meciul retur dintre FCSB și Shkendija este programat miercuri (30 iulie), de la ora 20:30, și se va juca pe Arena Națională.
Pentru a merge mai departe în turul trei preliminar al Champions League, FCSB trebuie să se impună la două goluri diferență în fața macedonenilor pentru a tranșa calificarea încă din timpul regulamentar de joc.
În turul trei preliminar al UCL, FCSB o va înfrunta pe câștigătoarea duelului Shelbourne (Irlanda) – Qarabag (Azerbaidjan).
Etichete: mihai stoica , mm stoica , preliminarii champions league , preliminarii ucl , shkendija , shkendija fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJack Grealish a răbufnit la Cupa Mondială 2026: ”Serios, ce e cu ei? N-am mai văzut niciodată așa ceva!”
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIbrahimovic, lăsat ”mască” de ce a văzut la CM 2026: ”Dacă jucam eu în meciul ăsta, luam CINCI cartonașe roșii!”
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLa patru zile după gestul ”rușinos”, Cherki și Deschamps au dat din nou ”nas în nas” pe teren după meciul Franței
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDinamo pregătește transferul verii! Florin Prunea: ”Mi-e greu să cred că va face asta”
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login